Alpiniștii utilitari încearcă să salveze o barză care a rămas să ierneze la Codlea

20 noiembrie 2018, 20:27

De câteva zile, oamenii din Codlea, care locuiesc în clădirile de lângă coșul de fum, în vârful căruia se află cuibul, se uită cu milă și îngrijorare la tânăra barză care stă zgribulită, bătută de vânt și ninsoare.

Pasărea a rămas la Codlea, deși berzele și puii lor au plecat spre țările calde la sfârșitul verii, așa cum o fac în fiecare an.

Oamenii nu au vrut să mai piardă timp și, ca să ajute barza, au vorbit la Primărie, care la rândul ei a solocitat ajutorul pompierilor. Dar, surpriză:

Am constatat că nu putem interveni cu tehnica pe care o deținem, nici cu alte utilaje cu lucru la înălțime nu se poate interveni, întrucât locul e foarte îngust și nu permite accesul acestora în apropiere” – şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Codlea, Lucian Ciocă.

Soluția salvatoare a venit de la alpiniștii utilitari. Aceștia au instalat o coardă până în vârful coșului de fum, cu ajutorul căreia vor urca până la cuib, la noapte, când pasărea nu prea obișnuiește să zboare.

După ce va fi prinsă, barza va ajunge în grija unei asociații care se ocupă de protecția acestei specii.

Deja în ultimii ani au fost semnalate mai multe cazuri cu berze care au rămas să ierneze în România.

Ele își pot găsi hrana la gropile de gunoi sau lângă abatoare, iar dacă vremea le permite și lacurile nu îngheață, se pot înfrupta și cu peștișori.

Pe de altă parte, gerurile mari și de durată le pot fi letale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite