Alocaţiile pentru copii urmează să fie majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei

15 iunie 2021, 12:45

Deputații din Comisia de Muncă au aprobat proiectul de lege care prevede ca alocațiile copiilor să nu mai crească de la 1 iulie, ci peste 6 luni, în prima zi a anului viitor. Nu este clar cu ce procent vor crește însă alocațiile.

Cert este că alocaţiile nu vor mai creşte cu 20 la sută pe 1 iulie 2021, cum stabilea calendarul iniţial.

Rămâne în vigoare prevederea potrivit căreia până în august 2022 alocaţiile trebuie să ajungă la un cuantum 300 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani şi la 600 pentru cei sub 2 ani şi copiii cu dizabilităţi.

Studiile arată că o treime din copiii români trăiesc în sărăcie sau la limita sărăciei, iar pentru multe familii alocațiile sunt un venit important.

______________________________________________________________________

Parlamentarii vor să schimbe modul în care vor crește alocațiile. Ele trebuie să ajungă la mijlocul anului 2022 la 300 de lei de la 214 lei, în prezent. Calendarul propus va ține cont de inflație.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis marţi ca alocaţiile pentru copii să fie majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei.

Această lege care a fost fost votată în comisia de specialitate elimină majorarea de 20 la sută a alocațiilor în acest an la 1 iulie așa cum prevedea OUG care etapizează majorarea alocațiilor, iar de la 1 ianuarie 2022 acestea ar urma să fie indexate cu rata inflației.

Comisia pentru muncă a dat raport de adoptare în forma venită de la Senat a ordonanţei de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii.

Preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a declarat că următoarea majorare a alocaţiilor va fi la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei.

Proiectul urmează să intre miercuri la votul plenului Camerei Deputaţilor.

Ea a estimat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite