Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Alinierea planetelor întrerupe temporar misiunile desfășurate de NASA pe Marte

La fiecare doi ani, Marte "alunecă" în spatele Soarelui, plasând astfel cele trei sonde ale NASA care orbitează planeta și cele două rovere funcționale aflate pe scoarța marțiană într-o zonă din spațiu în care aceste dispozitive nu mai pot să comunice eficient cu echipele de cercetători de pe Terra - un fenomen care se va produce sâmbătă, informează DPA.

20 Iulie 2017, 10:15 (actualizat 20 Iulie 2017, 10:20) |
Alinierea planetelor întrerupe misiunile desfășurate de NASA pe Marte

Practic, niciun fel de comunicare nu va mai fi posibilă între sonde și rovere și controlorii lor de pe Terra, începând de sâmbătă și până pe 1 august, a anunțat NASA, care a dezvăluit și faptul că, "din motive de precauție", nu va lansa niciun set de comenzi în această perioadă către dispozitivele de pe Marte.

"Nu vom 'vorbi' cu dispozitivele noastre de pe Marte în timpul acelei perioade, pentru că ne așteptăm la o degradare semnificativă a link-ului de comunicare și nu vrem să riscăm ca unul dintre vehiculele noastre să acționeze pe baza unei comenzi corupte", a spus Chad Edwards, manager al Mars Relay Network Office din cadrul Jet Propulsion Laboratory, un laborator științific administrat de NASA în orașul Pasadena din statul american California.

Datele vor continua să vină de pe Marte, însă ele vor trebui să fie retransmise ulterior, întrucât unele dintre ele ar putea să se piardă în spațiu sau să fie corupte, a precizat NASA într-un comunicat.

Agenția spațială americană va primi informații despre starea vehiculelor sale în fiecare zi în care Marte se va afla în spatele Soarelui, a spus Chad Edwards.

Marte trece în spatele Soarelui, în raport cu Terra, aproximativ la fiecare 26 de luni, iar fenomenul este cunoscut sub numele de "conjuncția solară a lui Marte". Toate misiunile active ale NASA s-au confruntat cu acest fenomen cel puțin o dată, a precizat agenția americană.

"Toate acele vehicule spațiale sunt de acum veterane ale conjucției. Știm la ce trebuie să ne așteptăm", a precizat Chad Edwards.

Cele trei sonde spațiale plasate de NASA pe orbita planetei Marte sunt Mars Odyssey, Mars Reconnaissance și MAVEN, iar cele două rovere care explorează scoarța "Planetei Roșii" sunt Opportunity și Curiosity.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 15°C 19°C
CLUJ 14°C 17°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 18°C 19°C
BRASOV 12°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Septembrie 2018, 22:44
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-09-2018
Deschidere: 8377.37
Maxim: 8388.22
Mimim: 8326.16
Variatie: 0.01%
TLV
2.33
0.86%
BRD
13.34
1.04%
FP
0.92
0.22%
SNG
32.85
0.15%
SNP
0.36
1.23%
SIF5
2.13
0.23%
TGN
351.00
1.84%
EL
10.30
0%
SIF3
0.21
1.18%
DIGI
28.85
1.57%
ARHIVĂ ȘTIRI