Alina Bica a fost achitată într-un dosar și condamnată în altul. Ea a primit patru ani de închisoare în dosarul Bica-Videanu

26 iunie 2018, 09:41

Cinci judecători au condamnat-o pe Alina Bica în dosarul în care este acuzată de favorizarea infractorului. Inculpat în acest dosar a fost și fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, care a fost achitat. Anchetatorii susțin că Alina Bica, în calitate de procuror șef al DIICOT, l-a ajutat pe Adriean Videanu să își pună la adăpost acțiunile pe care le avea la firma Titan Mar, prin ridicarea abuzivă a sechestrului pus de procurorii DIICOT în dosarul Romgaz.

Într-un alt caz, Alina Bica a fost acuzată de DNA că ar fi luat mită pentru a clasa dosarul omului de afaceri Horia Simu. Acesta va sta 4 ani după gratii. Iar fostul procuror șef al DIICOT a fost achitat definitiv, deși a stat luni de zile în arest preventiv.

Alina Bica: „De vreme ce poți să ieși din pușcărie fără denunțuri și să pleci capul, când n-ai făcut lucruri, eu chiar am încredere în sistemul de justiție. Să-mi reproșez? N-am ce să mi reproșez”.

Alina Bica fusese reținută și apoi arestată preventiv în noiembrie 2014. Pe numele ei, procurorii au deschis trei dosare penale, pe care le-au trimis în judecată.

Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al DNA: „Este suspectată de săvârșirea unor infracțiuni de corupție, beneficiază de prezumția de nevinovăție. În cursul acestei zile vom formula o propunere de arestare preventivă, bazată pe probele care au fost administrate în dosar până la acest moment”.

Alina Bica așteaptă și o decizie definitivă în cel de-al treilea dosar de corupție care vizează activitatea ei în cadrul ANRP. În prezent, Alina Bica s-ar afla în Costa Rica, împreună cu Elena Udrea, și ea condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

România nu are acord de extrădare cu această țară. Însă autoritățile sunt gata să invoce acorduri internaționale de extrădare pentru a le aduce acasă pe cele două.

––––––––––

Dn informațiile autorităților Alina Bica s-ar afla în Costa Rica. Însă la una dintre ultimele audieri, la care a fost audiată soția lui Ovidiu Tender, aceasta a declarat că Alina Bica s-ar afla în Panama.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost achitată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul privind mita pentru clasarea cauzei în care a fost implicat omul de afaceri Horia Simu.

_________________

Dosarul Bica- Videanu

La ultimul termen de judecată în dosarul Bica-Videanu, un procuror de la DNA a cerut condamnarea Alinei Bica şi pentru infracţiunile pentru care a fost achitată de prima instanţă, iar pedeapsa să fie majorată.

De asemenea, DNA a cerut condamnarea fostului ministru Adriean Videanu, achitat în faza de fond a procesului pentru complicitate la abuz în serviciu.

În ultimul cuvânt, Adriean Videanu a declarat că el nu a întâlnit-o niciodată pe Alina Bica, în afara şedinţelor de guvern în care aceasta participa în calitate de secretar de stat la MJ. El a explicat atunci că acţiunile la purtător pe care le avea la SC Titan Mar SA erau ipotecate la o altă societate, iar el nu ar fi avut niciun beneficiu în ridicarea sechestrului pus de procurori.

În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, pe 24 septembrie 2013, DIICOT a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.

În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative pe care le deţinea în acţiuni la purtător.

DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse. Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, procurorul-şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.

Dosarul Bica- Sima

Potrivit DNA, în anul 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri.

O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei.

DNA precizează că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Horia Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Șapte persoane reținute pentru trafic de droguri, în Gorj

Se anunță noi acțiuni importante împotriva traficului de droguri

DIICOT a reținut, după un flagrant, trei traficanţi de canabis