Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
JOCURILE OLIMPICE 2012

Alin George Moldoveanu, campion olimpic la tir. Corina Căprioriu, argint la judo

Trăgătorul Alin George Moldoveanu a obţinut medalia de aur la tir, în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m, iar judoka Corina Căprioriu a luat argintul la categoria 57 kg. Anca Măroiu şi Simona Gherman au fost învinse în sferturile de finală ale probei de spadă, ambele cu scorul de 15-14. La canotaj, echipajul de dublu rame feminin s-a calificat în finală,. Competiţiile sunt transmise live pe www.jo2012.tvr.ro

30 Iulie 2012, 07:33 (actualizat 30 Iulie 2012, 21:28) |
Alin Moldoveanu, campion olimpic la tir
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 20.47 Perechea formată din jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Simona Halep a fost învinsă cu scorul de 6-3, 6-2 de surorile americane Serena şi Venus Williams, luni, în manşa inaugurală a probei feminine de dublu la tenis, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, pe terenurile de la Wimbledon, informează Agerpres.

ACTUALIZARE 20.29 Tenismenul Horia Tecău, purtătorul de drapel al delegaţiei României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a fost eliminat din competiţia de dublu de la Londra încă din primul tur.

Horia Tecău şi coechipierul său, Adrian Ungur, au fost învinşi, cu scorul de 6-3, 7-6 (11/9), după o oră şi 13 minute, de cuplul canadian Daniel Nestor/Vasek Pospisil, informează Mediafax.

ACTUALIZARE 19.34 Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale probei individuale de la Jocurile Olimpice de la Londra.

Samara a fost învinsă de olandeza Jiao Li (39 de ani), cap de serie numărul 12, cu scorul de 4-2 (11-5, 8-11, 13-11, 6-11, 11-9, 11-7).

România nu mai are nicio reprezentantă în proba individuală de tenis de masă.

ACTUALIZARE 18.29 Judoka Corina Căprioriu a pierdut prin descalificare finala categoriei 57 de kilograme la Jocurile Olimpice şi va trebui să se mulţumească doar cu argintul.

Sportiva româncă ajunsese în prelungirile întâlnirii cu japoneza Kaori Matsumoto, unde, în mijlocul unui procedeu, arbitrii au considerat că a călcat deliberat în afara suprafeţei de luptă.

(w400) Corina Că

ACTUALIZARE 17.46: Anca Măroiu şi Simona Gherman au fost învinse în sferturile de finală ale probei de spadă, ambele cu scorul de 15-14.

ACTUALIZARE 16.57: Simona Gherman s-a calificat în sferturile de finală ale probei de spadă, după o victorie în faţa franţuzoaicei Laura Flessel-Colovic.

ACTUALIZARE 16.38: Corina Căprioriu are medalia de argint asigurată, după ce s-a calificat în finala categoriei 57 de kilograme la judo. Căprioriu a învins-o în semifinală, prin ippon pe Marti Malloy, din Statele Unite ale Americii.

Căprioriu o va înfrunta în marea finală pentru aurul olimpic, de la ora 18.00, pe japoneza Kaori Matsumoto învingătoare prin yuko în faţa franţuzoaicei Automne Pavia.

ACTUALIZARE 16.26: Ana Maria Brânză a fost eliminată în optimile competiţiei individuale de spadă, fiind învinsă de Iana Şemiakina. Anca Măroiu s-a calificat în sferturi, după o victorie în faţa rusoaicei Ana Sivkova.

ACTUALIZARE 16.09: Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu a fost eliminată în primul tur al turneului olimpic feminin de simplu de Victoria Azarenka. După această înfrângere, România rămâne fără niciun jucător pe tablourile simplu masculin şi feminin.

ACTUALIZARE 15.45: Scrimera română Simona Gherman s-a calificat în optimile de finală ale probei de spadă de la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a învins-o în şaisprezecimi pe Corinna Lawrence (SUA) cu scorul de 15-9, transmite Agerpres.

Gherman va lupta în optimi cu franţuzoaica Laura Flessel-Colovic, de la ora 16.40, în timp ce Ana Maria Brânză o va înfrunta pe Iana Şemiakina (Ucraina), de la ora 16.10, iar Anca Măroiu se va duela cu rusoaica Ana Sivkova.

ACTUALIZARE 15.25: Corina Căprioriu s-a calificat în semifinalele categoriei 57 de kilograme la judo şi are, în acest moment, asigurată o medalie de bronzCorina Căprioriu sa învins-o în sferturi pe unguroaica Hedvig Karakas. Sportiva antrenată de Florin Bercean se va duela în semifinale cu Marti Malloy (SUA), informează Agerpres.

ACTUALIZARE 15.16: Jucătorul român de tenis de masă Adrian Crişan s-a calificat luni în optimile de finală ale probei de simplu la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce l-a învins pe spaniolul de origine chineză He Zhiwen cu scorul de 4-2, transmite Agerpres. Crişan va juca în optimi cu germanul Timo Boll, cap de serie nr. 4, luni seara, de la ora 22.00.

VIDEO
Alin Moldoveanu, campion olimpic la tir
ACTUALIZARE 14.37: Trăgătorul Alin George Moldoveanu a obţinut medalia de aur la tir, în proba de puşcă cu aer comprimat 10 m. Alin Moldoveanu este născut în Focşani, are 29 de ani şi este legitimat la clubul Dinamo Bucureşti. A câştigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2006 şi bronz la campionatul european din 2004.

Moldoveanu, care a terminat pe locul 4 în 2008 la Beijing, încheiase calificările pe locul secund, cu record olimpic egalat. Sportivul român a fost urmat în clasamentul final de italianul Nicolo Campriani, cu 701,5 p, şi de indianul Gagan Narang, 701,1 p, transmite Agerpres.

ACTUALIZARE 14.28: Alin Moldoveanu era pe primul loc, la jumătatea finalei, dar a coborât pe poziţia secundă după a şasea rundă de tragere. Au mai rămas patru runde.

ACTUALIZARE 14.15: Trăgătorul Alin Moldoveanu dispută în acest moment finala probei de puşcă cu aer comprimat 10 m, din cadrul concursului de tir. Moldoveanu a egalat recordul olimpic al probei în calificări. Finala poate fi văzută în direct AICI.

ACTUALIZARE 14.10: Corina Căprioriu s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 57 de kilograme la judo, prin descalificarea adversarei din turul doi. În sferturi o va întâlni pe Heddvig Karakas, sportivă din Ungaria.

ACTUALIZARE 14.02: Ana Maria Brânză şi Anca Măroiu s-au calificat în optimile concursului feminin de spadă. Ana Maria Brânză a trecut de Jo-Ting Hsu din Taiwan, scor 15-8, iar Anca Măroiu a învins-o pe Olena Kryvytska, din Ucraina, scor 15-10.

ACTUALIZARE 13.45: Înotătorul român Alexandru Coci a ratat calificarea în semifinalele probei de 200 m fluture, luni, la Jocurile Olimpice de la Londra, transmite Agerpres. Coci  şi-a încheiat astfel participarea la JO 2012, clasându-se pe locul 5 în seria a doua.

ACTUALIZARE 13.43: Echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci al României, format din canotorii Marius Vasile Cozmiuc, George Alexandru Palamariu, Cristi Ilie Pîrghie şi Florin Curuea, s-a calificat luni în semifinalele probei la Jocurile Olimpice de la Londra, după ce a ocupat locul secund în seria a doua, informează Agerpres. Semifinalele probei vor avea loc pe 2 august.

ACTUALIZARE 13.00: Trăgătorul român Alin Moldoveanu s-a calificat în finala probei de puşcă cu aer comprimat 10 m, din concursul de tir, la Jocurile Olimpice de la Londra, reuşind să egaleze recordul olimpic al probei, transmite Agerpres.

Moldoveanu a terminat calificările pe locul secund, cu 599 puncte, la egalitate cu italianul Niccolo Campriani, ambii egalând recordul olimpic stabilit în 2004, la Atena de chinezul Zhu Qinan. Finala probei va debuta la ora 14,15 (ora României).

ACTUALIZARE 12.42: Corina Căprioriu s-a calificat în turul doi al competiţiei de judo, categoria 57 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Londra. În turul inaugural, Căprioriu a învins-o pe chinezoaica Hui Wang, prin ippon. În turul secund Căprioriu urmează să o înfrunte Sally Raguib (Djibouti).

ACTUALIZARE 12.28: Camelia Potec a ratat calificarea în semifinalele probei de 200 de metri liber, clasându-se pe locul 25 în clasamentul general al timpilor obţinuţi în cele şase serii de calificare.

ACTUALIZARE 12.08: Înotătoarea Camelia Potec a terminat seria de calificare în proba de 200 de metri liber pe locul al doilea, în 2 minute, 1 secundă şi 15 sutimi. Proba are cinci serii de calificare, sportivele cu cele mai bune 16 performanţe urmând a se califica în semifinale.

ACTUALIZARE 11.42: Canotoarele Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au terminat cursa de recalificare pe primul loc, performanţă care le asigură locul în finala probei de dublu rame. Finala se va desfăşura miercuri, 1 august.

Luni, 30 iulie, este o nouă zi încărcată pentru delegaţia României la Jocurile Olimpice 2012. Cele mai mari şanse la medalii le au Ana Maria Brânză, Simona Gherman şi Anca Măroiu, în competiţia feminină de spadă.

Trăgătorul Alin Moldoveanu are va intra în concurs în proba de puşcă aer comprimat - 10 m, iar Corina Căprioriu se va lupta pentru o medalie la judo, în limitele categoriei 57 de kilograme, transmite Agerpres.

Canotoarele Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu vor încerca să obţină calificarea în finală la dublu rame. În calificări va evolua şi echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci.

Vor mai evolua luni înotătorii Camelia Potec şi Alexandru Coci, va intra în concurs şi Adrian Crişan la tenis de masă şi ar trebui să aibă loc şi meciuri în turneul de tenis, dacă vremea o va permite.

Programul sportivilor români, luni 30 iulie

11h00 Alin Moldoveanu (tir, 10 m puşcă aer comprimat) Calificări The Royal Artillery Barracks

11h30 Georgeta Andrunache, Nicoleta Albu (canotaj, 2W-) Recalificări Eton Dorney

12h05 Corina Căprioriu - Wang Hui (judo, cat. 57 kg) Calificări ExCeL - North Arena 2

12h00 Camelia Potec (înot, 200 m liber) Calificări Olympic Park - Aquatics Centre

14h00 Adrian Crişan - He Zhiwen (tenis de masă, simplu) Tur 3 ExCeL - North Arena 1

13h50 Ana Maria Brânză (scrimă, spadă individual) Calificări ExCeL - South Arena 1

15h20 Simona Gherman (scrimă, spadă individual) Calificări ExCeL - South Arena 1

13h50 Anca Măroiu (scrimă, spadă individual) Calificări ExCeL - South Arena 1

12h38 Alexandru Coci (înot, 200 m fluture) Calificări Olympic Park - Aquatics Centre

12h40 echipaj masculin 4- (canotaj) Calificări Eton Dorney

13h30 Irina Begu - Victoria Azarenka (tenis, simplu) Tur I Wimbledon

13h30 Sorana Cîrstea/Simona Halep (tenis, dublu) Tur I Wimbledon

13h30 Horia Tecău/Adrian Ungur (tenis, dublu) Tur I Wimbledon

14h15 Alin Moldoveanu (tir, 10 m puşcă aer comprimat) Finala The Royal Artillery Barracks

16h00 Corina Căprioriu (judo, cat. 57 kg) Semifinale ExCeL - North Arena 2

17h30 Daniela Dodean (tenis de masă, simplu) Tur 4 ExCeL - North Arena 1

17h30 Elizabeta Samara (tenis de masă, simplu) Tur 4 ExCeL - North Arena 1

18h00 Corina Căprioriu (judo, cat. 57 kg) Finala ExCeL - North Arena 2

20h00 Ana Maria Brânză (scrimă, spadă individual) Semifinale ExCeL - South Arena 1

20h00 Simona Gherman (scrimă, spadă individual) Semifinale ExCeL - South Arena 1

20h00 Anca Măroiu (scrimă, spadă individual) Semifinale ExCeL - South Arena 1

21h00 Adrian Crişan (tenis de masă, simplu) Tur 4 ExCeL - North Arena 1

21h30 Camelia Potec (înot, 200 m liber) Semifinale Olympic Park - Aquatics Centre

21h40 Ana Maria Brânză (scrimă, spadă individual) Finala ExCeL - South Arena 1

21h40 Simona Gherman (scrimă, spadă individual) Finala ExCeL - South Arena 1

21h40 Anca Măroiu (scrimă, spadă individual) Finala ExCeL - South Arena 1

22h31 Alexandru Coci (înot, 200 m fluture) Semifinale Olympic Park - Aquatics Centre

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 5°C
IASI 5°C 4°C
CLUJ 1°C 3°C
CONSTANTA 5°C 7°C
CRAIOVA 4°C 8°C
BRASOV 0°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 16 Ianuarie 2019, 02:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-01-2019
Deschidere: 6934.35
Maxim: 7060.24
Mimim: 6771.68
Variatie: 1.82%
TLV
1.63
1.05%
BRD
10.00
1.35%
SNG
28.20
5.3%
FP
0.85
1.51%
SNP
0.30
9.75%
SIF5
2.00
0.5%
TGN
302.00
0.66%
EL
9.54
3.41%
SIF2
1.15
0.34%
SNN
7.79
4.74%
ARHIVĂ ȘTIRI