Alimentele s-ar putea scumpi și mai mult în sezonul rece, iar gama de produse disponibile la raft s-ar putea reduce

18 septembrie 2022, 16:58

Toată vara, prețurile au crescut la alimente. În august, cel mai mult s-au scumpit zahărul și lactatele. Chiar și pentru unele legume plătim mai mult la aprovizionarea de sezon.

Producătorii de legume spun că le-au crescut cheltuielile din cauza scumpirii carburanților. În plus, recoltele au fost mai mici din cauza secetei. Prețurile ar putea să crească și mai mult, în sezonul rece.

Procesatorii din industria laptelui reclamă și ei cheltuieli de funcționare mai mari. Producția de lactate a scăzut deja.

Și producătorii de carne de porc anunță prețuri mai mari din cauza scumpirii furajelor și a utilităților. Efectivele de animale s-au redus cu peste 200.000 în decurs de un an, pentru că zootehnia e afectată și de pesta porcină africană.

Carnea de porc s-a scumpit deja cu 11% de la începutul anului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite