„Alicamentele” – alimente terapeutice care pot vindeca. Remediile naturale se găsesc pe pajiștile montane, dar sunt prea puțin folosite

13 octombrie 2019, 20:18

Alicamentele” sunt, de fapt, alimente ce pot avea efect terapeutic, îmbogățite cu nutrienți naturali, benefici pentru sănătate.

Până când țăranii vor aduce la piață brânzeturile-alicamente, puteți încerca  câteva combinații la îndemână.

Specialiștii spun că:

– Brânza cu merișoare poate vindeca cistitele, previne cariile dentare și vă apără de gripă;

–  Brânza cu cimbrișor ajută femeile care alăptează și este este un bun remediu pentru tuse, reumatism și chiar alcoolism

– Brânza cu afine este recomandată pentru diabet, vedere, afecțiuni urinare, diaree, boli coronariene și chiar cancere.

Pe pajiștile de la noi se găsesc peste 250 de specii de plante medicinale, cele mai multe din Uniunea Europeană . Specialiștii susțin că țăranii pierd anual între 3 și 5 miliarde de euro pentru că nu știu să vândă alicamente.

În București au apărut și restaurante în care se prepară mâncare terapeutică.

Și în supermarketurile de la noi exista așa-numitele „alicamente”, doar 1% însă față de 20 la sută câte se găsesc pe rafturile magazinelor din Uniunea Europeană. Sunt specialități sărace în grăsimi, îmbogățite cu vitamine, fibre, bifidus sau uleiuri Omega 3, Omega 6.

Dar, cele mai multe sunt alimente procesate industrial. La nivel mondial, alicamentele generează o cifră de afaceri de aproape 50 de miliarde de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă