Alianța Nord-Atlantică, așteptată să ia săptămâna aceasta o decizie privind grupurile de luptă din România și Bulgaria

NATO
NATO
15 februarie 2022, 04:05

Miniștrii statelor aliate vor decide dacă le ordonă comandanților militari să stabilească planurile pentru dislocarea a câte 1.000 de soldați în România și Bulgaria, și posibil în Slovacia și Ungaria, în cadrul unor grupuri de luptă.

Sursele diplomatice au indicat pentru Reuters că, în condițiile în care un atac asupra Ucrainei este iminent, este de așteptat ca miniștrii să fie de acord cu însărcinarea comandanților să vină cu un plan detaliat pentru cele 4 grupuri de luptă terestre.

„Un astfel de demers ne va permite să ridicăm gradul de mobilizare, dar și să îl scădem dacă Rusia își retrage forțele armate”, a declarat un diplomat al Alianței. El a subliniat că noile grupuri de luptă vin în completarea forțelor trimise de Marea Britanie, Statele Unite și de alți aliați pentru întărirea flancului estic.

O decizie finală privind dislocările de trupe va fi luată ulterior. Parisul s-a oferit deja să conducă grupul de luptă din România, iar Sofia pe cel din Bulgaria.

Această decizie ar marca cea mai mare schimbare de postură de forță a NATO de la constituirea grupurilor de luptă din Estonia, Lituania, Letonia și Polonia, care au fost susținute cu tancuri, unități de apărare aeriană, de informații și de supraveghere, ca răspuns la anexarea Crimeii, în 2014.

NATO subliniază că formatul grupurilor de luptă folosit în țările baltice nu implică staționarea permanentă a trupelor, ci doar o prezență intensivă de militari care se rotesc și care servesc drept element central pentru o forță de răspuns mai mare, în caz că Rusia va invada teritoriu NATO.

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea constituirii și mai multor grupuri de luptă.

Un oficial din cadrul Administrației prezidențiale de la Paris a declarat că trupele franceze vor fi trimise în România numai după o decizie a Alianței Nord-Atlantice și că proiectarea și înzestrarea ar dura ceva timp pentru că este nevoie de un efort comun al aliaților.

„Va exista o dezbatere în Consiliul Nord-Atlantic și țintim un termen limită de câteva luni”, a subliniat oficialul citat de Reuters.

În Slovacia și Ungaria există ezitări în privința constituirii unor grupuri de luptă. Astfel, NATO ia în calcul inclusiv o forță multinațională condusă de Franța în România, care ar coordona exercițiile aliaților în estul Europei și care ar permite trupelor să se miște în regiune fără să fie stabilită o prezență formală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite