Alexia, fata cu mâinile amputate și replantate, merge acasă. Este minunea de sfârșit de an care o readuce alături de familie pe fata de 15 ani, accidentată la Pașcani

31 decembrie 2022, 12:29

Alexia merge acasă, de Revelion! Cu puţin timp în urmă a fost externată din spital și a fost așteptată de părinți și de fratele ei.
Este minunea de sfârșit de an care o readuce alături de familie pe fata de 15 ani, accidentată la Pașcani.

După mai multe intervenții chirurgicale, Alexia are acum din nou mâini și primește îmbrățişări. Fata a suferit în 17 decembrie un accident cumplit. Autocarul în care se afla s-a răsturnat, iar ea s-a trezit cu ambele brațe amputate. În cele două săptămâni a stat imobilizată la pat și a fost supusă mai multor operații. În anul care vine, Alexia va continua lupta: va trebui să înceapă un program intens de recuperare, timp de mai multe luni. La capătul acestuia însă își va putea mișca mâinile aproape la fel ca înainte de accident.

––––––––––––

După șapte intervenții chirurgicale în timpul cărora i-au fost replantate brațele, sfârtecate într-un cumplit accident acum două săptămâni, Alexia se pregătește să meargă acasă și își va petrece începutul de an alături de familie.

Alexia a fost accidentată grav după ce autocarul în care se afla alături de membrii ansamblului folcloric din care făcea parte, s-a răsturnat într-o curbă la intrarea în municipiul Paşcani. Pasagerii se îndreptau spre Slobozia, pentru a participa la un festival.

În urma accidentului din 17 decembrie, 27 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite