Alexandru Muraru și-a depus mandatul de consilier al premierului Nicolae Ciucă

Alexandru Muraru şi Nicolae Ciucă
Alexandru Muraru şi Nicolae Ciucă
12 iunie 2023, 18:14

Într-o postare pe Facebook, Alexandru Muraru a menţionat ”cele mai bune decizii pentru România” ale guvernării liberale și activitățile întreprinse din funcția de consilier onorific.

„Cu o conducere liberală a Guvernului României am reușit să traversăm pandemia de Covid-19 și să estompăm efectele economice și sociale provocate de coronavirus. Am reușit, cu măsuri care poate nu au fost populare la acea vreme, să ieșim din pandemie mai repede decât alte state și să revenim la viața normală.

Din păcate, invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, a însemnat noi provocări fără precedent pentru România iar guvernarea condusă de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă a urmărit să adopte decizii care să afecteze cât mai puțin economia țării noastre într-un context de anvergură internațională care a destabilizat întregul ecosistem economic la nivel global.

Prin guvernare condusă de premier liberal, am urmărit să atragem cât mai multe fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență astfel încât să investim acum pentru viitorul generațiilor noastre, să dezvoltăm acum proiecte de infrastructură care să modernizeze România după viziunea Partidului Național Liberal” a declarat Muraru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite