Alerte false privind nivelulul ridicat al radiaţiilor, transmise pe telefon. Autorităţile dau asigurări că radioactivitatea este în limite normale

14 august 2019, 19:56

Este recomandat ca mâine, de la ora 12.00, până luni seară, să nu ieşiţi prea mult din casă şi mai ales la drum…”.

Mesajul, primit de mai mulți turiștii de pe litoral, nu a fost trimis de autorități. Este de fapt o alertă falsă, care a intrat și în atenția Poliției. S-a răspândit rapid și a stârnit îngrijorare. Unele persoane și-au amintit de accidentul de la Cernobîl.

Medicii spun că unii pacienți chiar i-au întrebat dacă nu ar fi bine să ia pastile cu iod. Un astfel de tratament este periculos pentru sănătate dacă nu e necesar și fără recomandarea unui specialist.

Reprezentații Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare dau asigurări că nivelul radiațiilor este în limite normale.

„ La toate staţiile din ţară, radioactivitatea a fost mult sub nivelul de atenţionare, nu vorbim de cel de alertă. Undeva de zece, 12 ori mai mic. Am continuat observarea atentă a măsurilor care ne parvin la 24 de ore şi urmărim eventualele creşteri”, spune preşedintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

În nordul Federației Ruse, nivelul radiațiilor a crescut de până la 16 ori peste valorile normale, după ce săptămâna trecută a explodat motorul unei rachete cu propulsie nucleară.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena nu a publicat, până în acest moment, nicio avertizare cu privire la creșterea nivelului de radioactivitate în Europa.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite