Alertă maximă în comuna Alunu. Alunecarea de teren a înghițit patru case și amenință alte gospodării

Fiecare zi e un coşmar pentru locuitorii din comuna vâlceană Alunu. Alunecarea de teren, pornită de două săptămâni, în apropierea unei halde de steril, înaintează ameninţător spre casele lor. Până acum, cinci familii au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, însă multe altele se aşteaptă să primească în orice moment ordinul de evacuare. E ameninţat şi drumul judeţean care trece prin zonă, deci localitatea riscă să rămână izolată de lume.

30 Mai 2017, 13:58 (actualizat 30 Mai 2017, 19:22) |
Alertă maximă la Alunu
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Locuitorii comunei Alunu privesc cu disperare cum valul de pământ înaintează oră de oră spre gospodăriile lor. Patru case au fost înghiţite de alunecare. Altele ar putea avea, în curând, aceeaşi soartă. E ameninţat şi drumul judeţean care trece prin zonă, deci localitatea riscă să rămână izolată de lume.

Între timp, echipele Direcției Miniere Berbești lucrează la foc continuu. Construiesc un al doilea pinten de blocaj, după ce alunecare a ajuns deja la primul.

Oamenii se așteaptă să primească oricând ordinul de evacuare, așa că încearcă să mai salveze ceva din agoniseala de o viață.

Cinci familii au fost evacuate săptămâna trecută. Una va primi o locuință modulară. Celelalte s-au adăpostit pe la rude și așteptă despăgubiri de la autorităţi. Însă Primăria nu a reuşit să facă încă o estimare a pagubelor.

Coșmarul satenilor din Alunu a început în urmă cu două săptămâni, când ploile puternice au declanșat alunecările de teren. De atunci, oamenii fac nopți albe și urmăresc înaintarea malului de pământ.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 10°C
IASI 1°C 7°C
CLUJ 0°C 1°C
CONSTANTA 2°C 7°C
CRAIOVA 4°C 8°C
BRASOV -1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI