Alertă în toată țara din cauza gripei. Spitalele iau măsuri speciale

24 ianuarie 2019, 12:47

Situația este însă în plina desfășurare, așa că, în câteva zile, ar putea fi declarată oficial epidemie.

În sălile de așteptare ale spitalelor sunt foarte mulți copii cu simptome de viroza sau gripă, iar medicii abia fac față.

Medicii din spitale recomandă părinților copiilor care su simptome de viroze să sune întâi medicul de familie, apoi să se prezinte la spital.

Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor

Spălarea mâinilor. Aerul este principala cale de transmitere a virusurilor de gripă, însă acestea pot fi contractate şi dacă atingem obiecte infestate și apoi ducem mâna la gură, la nas sau la ochi. Aceasta deoarece virusurile pot supraviețui pe suprafețe până la trei ore.

Folosirea șervețelelor atunci când strănutăm sau tușim și utilizarea măștilor de protecție sunt indicate.

Pentru a avea un sistem imunitar puternic, este esențial să urmăm o alimentație echilibrată, bogată în fructe şi în legume bogate în vitamina C, precum citrice, ardei gras, kiwi și roșii.

Vaccinarea este modalitatea cea mai eficientă de prevenire a gripei și a complicațiilor acesteia.

Iar aceasta trebuie repetată anual, deoarece în fiecare sezon circulă tulpini diferite de virusuri gripale şi, în plus, vaccinul își pierde „valabilitatea” după lase luni, explică specialiștii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite