Alertă în comuna Lăzarea din judeţul Harghita din cauza inundaţiilor. Şcoli şi gospodării înconjurate de ape

24 februarie 2017, 14:46

Pompierii au intervenit cu motopompe în gospodăriile din comună după ce apa a pătruns în sute de curţi şi beciuri. Situaţia rămâne tensionată. Este Cod Galben de inundaţii în zona până sâmbătă noapte.

De joi după-amiază, toată suflarea din comuna harghiteană Lăzarea e cu ochii pe uliţe. După ce săptămâna trecută au fost minus 24 de grade C şi a nins abundent, încălzirea bruscă din ultimele zile a topit zăpada de pe munţi şi a adus necazul pe capul locuitorilor.

Jumătate din gospodării au fost spălate de ape, au fost inundate câteva sute de pivniţe în care s-a ales praful de proviziile de legume pentru iarnă şi sute de fântâni din care nu se mai poate bea apă.

Câteva zeci de voluntari de la serviciul pentru situaţii de urgenţă îi ajută pe localnici să şi cureţe gospodăriile.

Şcolile din Lăzarea au fost înconjurate de ape şi poduri de gheaţă. Pentru a nu pune în pericol elevii şi preşcolarii, autorităţile locale şi responsabilii de la Inspectoratul Şcolar Harghita au decis suspendarea cursurilor.

Probleme sunt şi pe câmp. În judeţul Harghita, aproximativ 400 de hectare de terenuri agricole sunt înecate de ape.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă