Alertă de smog la Budapesta. Restricţii de circulaţie

26 ianuarie 2017, 09:59

Potrivit locuitorilor, aerul a devenit foarte greu respirabil, aproape sufocant.

Prin decizia autorităţilor, şoferii obligaţi să îşi lase maşinile acasă pot călători gratuit cu transportul public din Budapesta.

Între orele 06.00 şi 22.00, perioada în care este valabilă alerta de smog, este interzisă circulaţia maşinilor încadrate în clasa de poluare 0, 1, 2, 3, 4 şi a celor care nu se încadrează în nicio clasă. Din această ultimă categorie se estimează că fac parte o treime dintre vehiculele din oraş.

În caz de încălcare a prevederilor legale se poate aplica o amendă de până la aproximativ 500 de euro.

Potrivit MAE, restricţiile nu se aplică pe segmentele drumului expres M0 care tranzitează zona administrativă a Budapestei, pe segmentul de drum dintre limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovacsi – Drumul Szépjuhászné – Drumul Budakeszi – limita zonei administrative a Budapestei, respectiv limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovácsi – str. Nagyrét – Drumul Máriaremete – Drumul Hidegkúti – limita zonei administrative a Budapestei.

Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta +3613847689.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul misiunii diplomatice a României la Budapesta: +36305356912.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite