Poluare pe lacul Veneţia din judeţul Iaşi

24 februarie 2017, 18:55

Cauza probabilă a poluării e, potrivit autorităţilor, o scurgere de ulei provocată de dezafectarea unor hale de la fostul combinat Fortus din Iaşi, aflat în conservare de aproximativ 3 ani.

Oamenii din zonă spun că apa din lacul Veneţia nu a fost niciodată mai poluată ca acum. Se vede chiar şi cu ochiul liber, după culoare.

Administratorii lacului sunt îngrijoraţi, mai  ales că au investit în popularea apei cu peşti şi amenajarea zonei unde se află acum 10 specii de păsări unice în sud estul Europei. Şi ei cred că sursa poluării sunt apele evacuate de pe platformele şi pista aeroportului din Iaşi.

În ultima perioada au fost prelevate mai multe probe din lac, iar nivelul substanţelor poluante este mult peste cel normal.

Reprezentanţii aeroportului Iaşi au o explicaţie. Deşi au instalaţii pentru neutralizarea agenţilor poluanţi, e posibil că, din cauza vremii, acestea să nu fi fost eficiente.

Poluarea de pe lacul Veneţia e investigată de cei de la Agenţia şi Garda de Mediu. Reprezentanţii instituţiilor au cerut în primul rând ca la aeroport să nu se mai folosească uree tehnică. În urma verificărilor, cei responsabili de poluare ar putea fi amendaţi cu până la 80.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite