Aleksandr Lukaşenko: „Slavă Domnului că la noi e dictatură! Dacă nu ar fi fost dictatură, am fi trăit în mizerie”

Aleksandr Lukaşenko
Aleksandr Lukaşenko
29 aprilie 2022, 20:37

„Am deschis graniţa pentru ei înainte de Paştele catolic şi de Raduniţa, care va fi peste câteva zile (Paştele blajinilor sau Paştele morţilor, în lunea de după Duminica Tomii – n.r.). Să vină oamenii din Polonia, Lituania, Letonia să viziteze mormintele rudelor lor, aşa cum a fost întotdeauna. Le-am permis asta fără vize. Şi, ce să vezi, oamenii nu sunt lăsaţi să vină în Belarus. De ce? Pentru că oamenii vin la noi şi cumpără sare. Ei bine, nu au sare! Occidentul mare şi bogat nu are sare! Şi pentru ca oamenii să nu spună că belaruşii trăiesc normal, pur şi simplu nu îi lasă să vină. Asta e întreaga lor democraţie!”, a afirmat Lukaşenko.

„Slavă Domnului că la noi e dictatură!”, a remarcat cu ironie preşedintele belarus, citat de agenţia de presă Belta. „M-aţi criticat cu toţii: dictatură, dictatură! În schimb există ordine în această dictatură! Dacă nu ar fi fost dictatură, am fi trăit în mizerie”, a adăugat el în discursul susţinut în faţa localnicilor din Cecersk, oraş din regiunea Gomel, situat într-o zonă care a fost puternic contaminată în urma dezastrului de la Cernobîl.

Lukaşenko a mai spus că Rusia şi Belarus nu vor putea fi îngenuncheate de Occident, iar sancţiunile occidentale au determinat Minskul să caute noi oportunităţi.

„Tot ceea ce producem se cere astăzi pe piaţa noastră principală – în Rusia, China şi alte ţări”, a declarat Lukaşenko.

Armata rusă a folosit teritoriul belarus pentru invazia sa militară din Ucraina, la începutul campaniei şi, ulterior, pentru a se retrage acolo atunci când a abandonat regiunile nordice Kiev şi Cernigău.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite