Alei cu gropi, locuri de joacă neîngrijite, bănci rupte şi iarbă crescută prea mult. De asta au parte cei care se plimbă zilele acestea prin parcurile mari ale Capitalei

24 mai 2021, 17:57

Parcul Herăstrău, declarat monument istoric, este cel mai mare din Bucureşti. Ar trebui să fie o oază de relaxare pentru cei care vor să se plimbe cu bicicleta, să citească pe iarbă sau să vâslească în apele lacului.

Nici Parcul Cişmigiu nu arată mai bine.

Lumea profită de vremea frumoasă. iar parcurile din București sunt principala atracție în această perioadă. Atenție însă, în unele locuri, iarba este mare, iar pericolul de expunere la căpușe este crescut. Iar dacă vă plimbați seara, mai ales în preajma lacurilor, nu uitați să folosiți protecție împotriva țânțarilor.

La fel de neîngrijite sunt și alte parcuri mari din Bucureşti. Activiştii de mediu spun că problema pornește de la funcționarea defectuoasă a companiilor care întreţin spaţiile verzi ale Primăriei Generale.

Dan Trifu, preşedinte Fundaţia Eco-Civica: “ALPAB-ul din bugetul pe care îl are trebuie să plătească aceste servicii către companiile respective, numai că aceste companii au un personal extrem de stufos şi lucrează la preţuri exagerat de mari, și de cinci ori mai mari decât preţul pieţei. De fapt, în teren nu se mai întâmplă nimic, aşa că soluţia este desfinţarea rapidă a acelor companii”.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: “Avem o restanță cu dezinsecția, deratizara și dezinfecția, avem o restanță cu gropile și cu iarba din parcuri. Am avut o problemă cu faptul că aceste servicii erau prestate de companiile principale, care nu au fost finanțate, nu mai au oameni, utilaje, chestiuni tehnice care au făcut aceste chestiuni să întârzie. Avem banii și, cu mici proceduri administrative, o să începem să rezolvam aceste restanțe”.

ALPAB a precizat pentru Știrile TVR că lucrările de întreținere a parcurilor au depins de aprobarea bugetului municipiului București pentru acest an. Și că a început deja să cosească iarba în parcuri, inclusiv în Cișmigiu și Herăstrău.

Bugetul alocat în acest an Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti este de aproximativ 4 milioane de lei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite