Alegerile din Franța, un thriller politic. Reacții din presa internațională și predicții ale experților

Al doilea tur de scrutin se va desfășura pe 24 aprilie. Până atunci, Emmanuel Macron, susținut de formațiunea centristă „Republica în Mișcare”, și Marine Le Pen, susținută de „Reuniunea Națională”, avatarul fostului „Front Național”, vor trebui să cucerească votul masei enorme de absenteiști din primul tur. Circa 35% dintre votanți au stat pe tușă, cea mai mare rată de absenteism din 2002.

Recviemul partidelor tradiționale

Partidele tradiţionale de dreapta şi de stânga erau deja în agonie de ani de zile în Franţa, iar primul tur al alegerilor prezidenţiale le-a bătut un nou cui în sicriu, comentează AFP, potrivit Agerpres.

La anunţul rezultatelor, sala pariziană unde avea loc reuniunea socialistă s-a scufundat într-o tăcere mormântală.

Anne Hidalgo, primarul socialist al Parisului, a fost zdrobită, luând doar 1,9%. După înfrângere, Hidalgo și-a îndemnat susținătorii să-l voteze pe Macron cu scopul de a contracara extrema dreaptă, promiţând totodată că lupta va continua „pentru a pune piedici în calea proiectelor nedrepte” purtate, potrivit acesteia, de preşedintele în funcţie.

Pentru politologul şi fostul ales de dreapta Dominique Reynié, care situează începutul declinului PS la mijlocul anilor 1980, „stânga nu a reuşit niciodată să-şi regăsească clasele populare, pentru că, în loc să facă un fel de revoluţie, a rămas un partid de aleşi şi funcţionari publici. Nu este ilegitim, dar nu este suficient.”

La dreapta, partidul de inspiraţie gaullistă, Les Républicains, nu şi-a revenit niciodată cu adevărat din lunga sa convalescență, după înfrângerea liderului său şi preşedinte în exerciţiu Nicolas Sarkozy, în 2012, uzându-se apoi în epopeea căutării unui nou lider.

Preşedintele regiunii Ile-de-France (regiunea Paris), Valérie Pécresse, a creat pentru o vreme iluzia unei renașteri, urcând în sondaje după numirea ei în urma unor primare a militanţilor. Ea ajunge însă acum în decor, cu un rezultat sub 5% din voturi, potrivit estimărilor, un scor fără precedent pentru formaţiunea sa.

„Este o dezamăgire personală şi colectivă”, a recunoscut Valérie Pécresse care, reamintind „angajamentul (ei) împotriva extremelor”, a anunţat imediat că va vota pentru Emmanuel Macron în turul doi.

Valérie Pécresse nu a reuşit să impună un discurs clar între radicalizarea unei părţi a LR şi afirmarea unei drepte republicane insensibile la ideile de extremă dreaptă.

„Problema de azi cu dreapta este că este sfâşiată între un electorat moderat trecut alături de Macron, care nu se regăseşte în deriva lui autoritară, chiar xenofobă, şi un electorat îmbătrânit, foarte conservator şi tentat de discursul extremei drepte”, a explicat politologul Rémy Lefebvre în revista Grand Continent din 7 aprilie.

„Se întâmplă pentru dreapta ce s-a întâmplat pentru PS” în 2017, blocat între Macron şi liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon. „În prezent, dreapta se află prinsă între Macron şi extrema dreaptă”, a subliniat el.

Fenomenul Zemmour

Apariţia precipitată pe scena politică a fostului jurnalist ultraradical Eric Zemmour şi ambiţia lui declarată de a şterge frontierele dintre dreapta şi extrema dreaptă au dat roade. În toamnă, unul dintre responsabilii de frunte ai LR, Eric Ciotti, a afirmat că preferă să voteze pentru Zemmour decât pentru Macron, eliminând deja fragilul „cordon imunitar” susţinut de liderii istorici ai dreptei, inclusiv fostul preşedinte Jacques Chirac, decedat în 2019.

Socialiştii şi republicanii deopotrivă vor avea acum privirile îndreptate spre alegerile legislative din iunie, care se anunţă ca o ultimă luptă.

Sprijin fragil

„Rezultatul pare periculos pentru Macron. Dreapta naționalistă nu a fost niciodată atât de aproape de putere. Președintele va încerca acum să adune un «front republican» împotriva lui Le Pen. Are ceea ce și-a dorit întotdeauna: Le Pen ca adversar în turul doi. Dar rezultatul arată că sprijinul său este fragil”, scrie analistul Jonathan Miller în The Spectator.

„Rezultatele sugerează în continuare că Macron va fi reales, dar nici pe departe cu marja de 64% la 34% a victoriei sale din 2017 asupra lui Le Pen. Cojocul lui e acum mai mic. Este puțin probabil să iasă din viitoarele alegeri pentru Adunarea Națională cu o majoritate prezidențială (…) Dacă o săptămână înseamnă mult timp în politică, cele două săptămâni rămase până la runda a doua sunt o eternitate. Multe pot depinde acum de dezbaterea televizată de duminica viitoare dintre Macron și Le Pen. El a șters pe jos cu ea în 2017, dar este puțin probabil să-și mai găsească oponentul într-o asemenea condiție proastă de data aceasta. Încă mă gândesc că Macron va prevala în cele din urmă, dar ca o cifră redusă cu un proiect pe care nu–l va putea implementa. În această seară, Franța arată îngrozitor de divizată, iar Macron a slăbit în ambiția sa de a conduce Europa, 72% dintre alegători respingându-l în primul tur. Jupiter a fost îmbrâncit decisiv de pe Muntele Olimp”, crede Miller.

„Blocul protestatar”

Alexis Brézet, directorul Le Figaro, trage un semnal de alarmă într-un editorial: „Dacă Emmanuel Macron are un avans relativ confortabil față de principalul său urmăritor, scorul ridicat al lui Jean-Luc Mélenchon îi plasează în față un «bloc protestatar» a cărui amenințare, prin adăugire, nu trebuie să fie subestimată. Odată cu aceste alegeri care le prelungesc și amplifică pe cele din 2017, președintele, care va fi petrecut cinci ani ștergând orice alternativă între tabăra sa și extreme, teoretizând acest «nou clivaj» între «progresiști» și «populiști», este, așadar, victima propriului succes. Dreapta, după stânga, a dispărut, dar pe câmpul de ruină lăsat de vechile partide politice se afirmă un bloc de ostilitate socială, ale cărui strigăte, în anii următori, nu vor înceta să răsune. Pe umerii președintelui în exercițiu apasă o grea responsabilitate! Pentru a slăbi cleștele extremelor, nu trebuie să se mai înșele.”

Emoții în NATO și UE

NATO și Uniunea Europeană așteaptă cu înfrigurare rezultatul turului doi, scrie Politico.

„Aliații încearcă să întrevadă dacă Parisul va rămâne un partener de încredere în războiul împotriva forțelor lui Putin din Ucraina. O dezbatere de pe 20 aprilie va fi probabil o întâlnire decisivă, în care Le Pen va încerca să proiecteze o imagine mai rafinată decât prestația ei șocantă din urmă cu cinci ani”, notează publicația.

Când vine vorba de NATO, Le Pen „a declanșat alarma” afirmându-și intenția de-a scoate singura putere nucleară a UE din structura de comandă integrată a alianței, „pentru a nu mai fi prinsă în conflicte care nu sunt ale noastre”.

„Această poziție provoacă o îngrijorare deosebită, deoarece – în ciuda condamnării invaziei în Ucraina – Le Pen se bucură de multă vreme de relații confortabile cu Kremlinul și partidul său a primit împrumuturi de la o bancă rusă”, subliniază Politico.