Alegerile din Chişinău, în urma cărora Andrei Năstase a fost ales primar, au fost declarate nule. Următorul scrutin va avea loc în 2019

Andrei Năstase
Andrei Năstase
19 iunie 2018, 23:07

Magistrata a declarat că rezultatele alegerilor nu se confirmă.  Următoarele alegeri vor avea loc în 2019, iar până atunci Ruslan Codreanu va rămâne la conducerea primăriei în calitate de primar interimar.

Anularea alegerilor vine la  mai bine de două săptămâni  de la scrutinul prin care Andrei Năstase a fost ales primar al capitalei Republicii Moldova cu 52,57% din voturi.

La 3 iunie, candidatul forțelor proeuropene, Andrei Năstase,  a câştigat mandatul  de un an la şefia Chișinăului, cu un avantaj de 12 644 de voturi faţă de contracandidatul său, Ion Ceban.

Procesul de validare a mandatului său de primar a fost însă tergiversat după ce socialistul Ion Ceban l-a atacat în instanţă pe motiv că ar fi încălcat legislaţia electorală şi după ce reprezentantul Consiliului Electoral al Circumscripţiei Electorale Chişinău a solicitat schimbarea magistratului pe motiv că nu ar fi dat dovadă de imparţialitate la judecarea cazului.

Deşi imediat după afişarea rezultatelor alegerilor turului doi de scrutin, Ion Ceban a declarat că recunoaşte legalitatea alegerilor, în următoarele zile a depus în instanţă două acţiuni pe numele lui Năstase, pe motiv că acesta ar fi încălcat prevederile Codului Electoral.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite