Alegeri USR PLUS | Cioloş: Nu vreau să cataloghez primul tur ca pe o victorie. Barna: Suspansul continuă. Am arătat că putem organiza un scrutin online

Dacian Cioloș și Dan Barna
Dacian Cioloș și Dan Barna
23 septembrie 2021, 10:58

Alegeri cu prelungiri pentru șefia USR-PLUS. După primul tur de scrutin, niciunul dintre cei doi actuali co-președinți nu a obținut peste 50 la sută din voturi. Așadar, se menține suspansul atât în interiorul partidului, unde, de vineri, Dan Barna și Dacian Cioloș reiau competiția, dar și în privința revenirii în guvern a acestei formațiuni.

Cei doi politicieni care împart acum președinția USR PLUS merg în turul al doilea al alegerilor pentru şefia partidului. Dacian Cioloş a strâns 46 la sută din voturi, iar Dan Barna, aproape 44. Restul au mers către Irineu Darău.

Și criza din coaliția de guvernare ar putea fi tranșată diferit în funcție cine va câștiga șefia USR PLUS. La PNL se va ști rezultatul mai devreme, sâmbătă, iar Florin Cîțu le transmite deja un mesaj partenerilor.

De vineri, peste 40 de mii membri ai USR PLUS votează din nou, tot online, și pe 1 octombrie rezultatul urmează să fie validat. Congresul va fi pe 2 și 3 octombrie, la Romexpo.

ACTUALIZARE:  Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş, care a obţinut cele mai multe voturi în turul întâi al alegerilor desfăşurate online pentru şefia partidului, a afirmat, joi, că nu vrea să catalogheze acest rezultat ca pe o victorie, adăugând că nu îi consideră concurenţi pe Dan Barna şi Irineu Darău, ci „colegi, prieteni şi parteneri pentru anii care vin”, indiferent cine va câştiga scrutinul.

„Nu vreau să cataloghez acest prim tur ca pe o victorie sau orice altceva care ar părea că e rezultatul unui război. Este o competiţie fără miză personală, este o alegere pentru viitorul partidului nostru, un vot pentru un USR PLUS mai bun şi mai capabil să ofere societăţii româneşti o şansă la o viaţă decentă şi normală, la prosperitate şi bucurie”, a scris Cioloş, pe pagina sa de Facebook, după anunţarea rezultatului primului tur de scrutin al alegerilor interne din partid.

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna, care a obţinut locul al doilea în primul tur al alegerilor pentru preşedinţia partidului, a declarat joi că „suspansul continuă” şi este „optimist” în privinţa rezultatelor turului doi.

„Suspansul continuă. USR PLUS este cu adevărat un partid viu şi un partid foarte activ. Am arătat şi am dovedit că se poate organiza un scrutin online de asemenea anvergură şi putem avea o campanie civilizată, o campanie modernă, o campanie despre viitorul partidului şi vreau să le mulţumesc cu acest prilej susţinătorilor tuturor celor trei candidaţi pentru felul în care s-a desfăşurat această campanie în USR PLUS pentru că a dat un sentiment într-adevăr de partid care are capacitatea şi forţa să arate modernitate şi să arate o perspectivă de viitor foarte consistentă”, a afirmat Barna, într-o conferinţă de presă.

ACTUALIZARE: Alegerile pentru președinția USR PLUS continuă cu turul al doilea, după ce niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut vot majoritar. Turul al doilea începe mâine, va dura o săptămână și se va încheia cu congresul pentru validare.

”După primul tur al alegerilor pentru președinția USR PLUS, pe primele doua locuri s-au clasat Dacian Cioloș și Dan Barna cu 15.111 voturi – adică 46%, și respectiv 14.404 voturi – adică 43,9%. Pe locul trei s-a situat Irineu Darău cu 3.300 de voturi – 10,1%. Procesul continuă cu turul al doilea, care se va încheia înaintea congresului”, a anunțat joi Ionuț Moșteanu.

___________________________________________________________

Membrii USR PLUS aleg noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Rezultatul scrutinului online urmează să fie validat de Congresul USR PLUS care va avea loc în zilele de 2 şi 3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti.

În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău.

Votul s-a desfăşurat online prin intermediul unei platforme securizate. Urmează să fie organizat şi un al doilea tur, în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi.

Procesul a fost suspendat în prima zi, pentru aproximativ 24 de ore, după ce a fost constatată o eroare tehnică a platformei de vot, din cauza căreia şi-ar fi putut exprima opţiunea şi persoane care nu aveau acest drept. Drept urmare, perioada de vot s-a prelungit cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10,00.

Un număr de 48.959 de membri USR PLUS au avut posibilitatea să voteze în cadrul alegerilor interne.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite