Alegeri SUA: Ziua decisivă. Americanii își aleg președintele

America își alege președintele. Sunt cozi la secțiile de vot din New York, Atlanta sau Houston. Peste 100 de milioane de oameni și-au exprimat opțiunea anticipat. Donald Trump și Joe Biden și-au însuflețit susținătorii la ultimele mitinguri, fiecare anunțând o mare victorie. Este posibil să nu aflăm numele noului președinte al Statele Unite mâine dimineață din cauza luptei foarte strânse la nivelul așa numitelor state-cheie.

03 Noiembrie 2020, 21:10 Știrile TVR |

Final de campanie în forță pentru Donald Trump în Michigan, unul din așa numitele state cheie, pe care mizează și de această dată. Atmosfera a fost electrizantă, iar pe scenă a urcat vicepreședintele Mike Pence.

De cealalată parte, Joe Biden, a ales Pennsylvania și pe Lady Gaga, pentru un impact maxim pe ultima sută de metri.

Candidații s-au concentrat pe aproximativ 12 state, foarte disputate. Florida, cu 29 de electori, este un trofeu pe care actualul președinte este obligat să-l obțină ca să-și mențină șansele pentru câștigarea Colegiului electoral, unde sunt necesare 270 de voturi.

Mai mulți analiști estimează un scor la limită, ceea ce va prelungi suspansul legat de anunțarea noului președinte.

Donald Trump a promis că nu-și va proclama prematur victoria în fața lui Joe Biden. "Nu este nevoie să ne jucăm" a declarat el cu puțin timp în urmă.

Candidatul democrat conduce în mai multe sondaje naționale, însă nu se știe care va fi impactul spiralei tăcerii, în condițiile prezenței masive la vot, inclusiv în centre de tip drive in, cum este și în Houston, Texas.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ALEGERI PREZIDENŢIALE SUA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 22°C 25°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI