Alegeri prezidențiale în SUA | 90 de milioane de americani au votat anticipat sau prin corespondență. Evenimentele electorale continuă

1 noiembrie 2020, 18:51

Americanii continuă să stea la cozi pentru a-și alege președintele. Până acum au votat anticipat sau prin poștă peste 90 de milioane de oameni, mai mult de jumătate față de toți cei care au mers la urne în 2016. Lucrurile sunt însă departe de a fi tranșate iar campania continuă în forță.

Președintele Trump a avut 4 mitinguri electorale într-o singur zi în Pennsylvania, unul dintre statele cheie.

Iar acolo unde nu a ajuns președintele, a mers Prima Doamnă. La aceste evenimente au participat sute si chiar mii de oameni, susținători entuziaști ai prețedintelui.

O imagine total diferită față de campania lui Joe Biden, săracă în evenimente și care sunt organizate în format restrâns și cu reguli de distanțare. Candidatul democrat are însă ajutoare și pentru prima oară fostul președinte Obama a fost alături de el la mai multe mitinguri organizate în statul Michigan.

Mai sunt 2 zile de campanie care se anunță pline.

Președintele Trump are programate 10 evenimente în 7 din statele cheie, printre care Florida, Iowa, Carolina de Nord sau Georgia. De cealaltă parte, Joe Biden are programate deocamdată doar 2 evenimente în Pennsylvania.

În toate statele cheie diferențele în sondaje dintre cei doi sunt în marja de eroare. Americanii merg la vot marți 3 noiembrie dar rezultatul final riscă să nu fie cunoscut prea devreme.

Unele state acceptă voturi prin corespondență până spre sfârșitul lunii noiembrie și în funcție de scorul la urne numărarea acestora poate fi decisivă.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite