Alegeri parlamentare anticipate în Austria

29 septembrie 2019, 13:58

ACTUALIZARE Partidul Poporului (OeVP), condus de fostul cancelar Sebastian Kurz, a câștigat alegerile parlamentare anticipate, arată numărătoarea parţială a voturilor.

Formațiunea tânărului politician austriac e creditată cu peste 37 la sută din voturi. Social Democrații sunt pe locul al doilea cu 22 de procente, iar Partidul Libertății, dreapta radicală, ar urma să-și adjudece în jur de 16 la sută din voturi.

ACTUALIZARE Votul s-a încheiat la ora locală 17.00

ACTUALIZARE Alegerile parțiale au fost convocate după ce, în primăvară, un scandal politic a zguduit Austria.

Vicecancelarul austriac fusese filmat cu o cameră ascunsă într-o vilă din Ibiza, în 2017, când promitea contracte publice în schimbul sprijinului oferit de o pretinsă nepoată a unui oligarh rus.

Apoi extrase din înregistrare au apărut în presă.

Potrivit sondajelor, Partidul Poporului al fostului cancelar Sebastian Kurz este favorit în alegeri.

La mare distanță, pe locul 2 se situează Partidul Social Democrat, iar extrema dreaptă ar fi pe locul 3. Verzii și liberalii sunt și ei în cursa electorală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite