Alegeri legislative în Cehia: Formaţiunea populistă a premierului Andrej Babis, menţionat în ancheta ''Pandora Papers'', este favorită

Alegătorii din Cehia sunt chemaţi vineri la urne într-un scrutin legislativ programat să dureze două zile, la care formaţiunea populistă a premierului miliardar Andrej Babis, în litigiu cu Uniunea Europeană şi vizat de ancheta "Pandora Papers", pare să fie favorită, conform sondajelor, citate de France Presse.

08 Octombrie 2021, 09:50 (actualizat 08 Octombrie 2021, 09:55) |
Andrej Babis

Birourile de vot urmau să fie deschise vineri între 12:00-20:00 GMT, iar sâmbătă între 06:00 şi 12:00 GMT, în timp ce sondajele anticipează un rezultat strâns.

Nu vor exista exit poll-uri la ieşirea de la urne, iar rezultatele scrutinului sunt aşteptate să fie anunţate sâmbătă seara.

Premierul în exerciţiu Andrej Babis va încerca să câştige o a doua victorie consecutivă pentru mişcarea sa ANO, în pofida gestionării şovăitoare a pandemiei şi a problemelor sale cu justiţia, notează AFP.

În vârstă de 67 de ani, Babis - magnat în domeniile agroalimentar, chimic şi media - este acuzat de presupuse fraude cu subvenţii europene şi a provocat consternarea UE, care i-a reproşat un conflict de interese între rolurile său de om de afaceri şi cel de om politic.

Ancheta internaţională "Pandora Papers" a dezvăluit în weekendul trecut că el a utilizat bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel.

Babis - fost membru al Partidului Comunist ceh - consideră aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare la adresa sa, iar sondajele de opinie îl dau drept favorit al scrutinului, cu circa 30% din intenţiile de vot.

"Întrebarea-cheie este dacă politica populistă va prevala asupra politicienilor tradiţionali şi mai responsabili", apreciază Tomas Lebeda, analist la Universitatea Palacky din Olomouc (est).

Andrej Babis, a cincea avere cea mai importantă din Cehia, potrivit Forbes, conduce un guvern minoritar cu social-democraţii, susţinut tacit de Partidul Comunist, care s-a aflat la putere în fosta Cehoslovacie totalitară din 1948 până în 1989.

Formaţiunea lui Babis se confruntă în principal cu două grupuri a căror cotă de popularitate a crescut vertiginos de la începutul anului, pe fondul pandemiei de COVID-19 când ţara a figurat printre "campioni" în statisticile mondiale la numărul de decese şi contaminări pe cap de locuitor.

O alianţă a Partidului Piraţilor (antisistem) cu Partidul Primarilor şi Independenţilor centrişti, pe de o parte, iar, pe de altă parte, coaliţia Împreună, compusă din Partidul Democratic Civic, de dreapta, TOP 09 (centru-dreapta) şi Uniunea Creştin-Democrată (centru) dislocaseră temporar ANO din fruntea clasamentelor privind popularitatea.

Însă premierul a trecut rapid la atac, ameninţând cu un viitor incert naţiunea în cazul victoriei rivalilor săi şi a înclinat şansele în favoarea sa.

"ANO continuă tipul de populism pe care îl cunoaştem din manuale: un lider puternic care caută să divizeze societatea şi să creeze o identitate tribală", subliniază Lebeda.

Economia Republicii Cehe, ţară membră UE cu 10,7 milioane de locuitori, este pe cale de restabilire postpandemie.

Dar recentele creşteri ale pensiilor şi salariilor în sectorul public au dus la o explozie a deficitului public.

În campania sa, ANO a atacat migraţia ilegală şi s-a angajat să menţină maşinile pe bază de benzină, precum şi mixul energetic tradiţional ceh, care se bazează pe energia nucleară.

Printre celelalte partide care participă la cursa electorală se numără mişcarea de extrema dreaptă antimusulmană Libertate şi democraţie directă (SPD), condusă de antreprenorul Tomio Okamura, născut la Tokyo.

Social-democraţii şi comuniştii rămân în cursă, dar riscă să rateze pragul electoral de 5%, arată sondaje recente.

Dreptul desemnării noului premier îi revine preşedintelui prorus Milos Zeman, iar Babis poate să conteze pe fostul său aliat, apreciază experţii.

Potrivit lui Josef Mlejnek, analist la Universitatea Carolina din Praga, şeful statului "va face tot posibilul pentru a menţine ANO la putere".

 

 

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI