ALEGERI ÎN UNGARIA Viktor Orban obține al treilea mandat. Prioritară va fi limitarea activității fundațiilor care se ocupă de refugiați

Prioritatea viitorului parlament din Ungaria este limitarea ong-urilor care se ocupă de refugiați. Un oficial FIDESZ, partid aflat la putere și învingător categoric în alegerile de ieri, a declarat că imediat ce noul parlament își începe activitatea, va fi pus în discuție așa numitul pachet de legi anti-Soroș. Dreapta a repurtat o victorie zdrobitoare în Ungaria, iar premierul Viktor Orban obține pentru a treia oară consecutiv șefia guvernului. În tabăra opoziției, demisiile se țin lanț.

09 Aprilie 2018, 11:44 (actualizat 09 Aprilie 2018, 20:33) |

Din 199 de fotolii parlamentare, FIDESZ  obține cel puțin 133, așadar majoritatea de două treimi. Pe locul doi, dar la mare distanță, cu 26 de mandate, Jobbik, partid de extremă dreapta.

Liderul Jobbik și-a dat demisia. Socialiștii au ajuns pe un umilitor loc 3; și liderul lor a demisionat.

Orban a mobilizat electoratul cu mesajele legate de pericolul islamizării Europei, prin primirea refugiaților, de care se face vinovat miliardarul american George Soroș, spune Orban.

"Suntem bucuroşi pentru că nu prea ne interesează să primim refugiaţi, iar acum asta era miza".

Este de așteptat ca printre primele măsuri ale noului parlament să fie legi care limitează activitatea organizatilor neguvernamentale care se ocupă de refugiați și care primesc fonduri din străinătate, inclusiv din partea fundațiilor patronate de Soroș.

ȘTEFANIA KAPRONCZAY, Uniunea Libertăţilor Civile: "Am fost atacaţi săptămânal de presa pro putere. Ştim că suntem ţintă şi după alegeri. Suntem pregătiţi pentru atacuri legislative şi mediatice".

Premierul maghiar a fost etichetat în Occident în fel și chip: eurosceptic, extremist, populist, naționalist - copilul teribil al Uniunii Europene. Are însă susținerea popularilor, cel mai puternic partid european: de altfel, printre primii care l-au felicitat este Manfred Weber, liderul PPE din Parlamentul European. A primit felicitări și de la partenerii din Vișegrad, dar și din partea Comisiei Europene și a cancelarei Angela Merkel.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -2°C -1°C
IASI -3°C -6°C
CLUJ -7°C -7°C
CONSTANTA -3°C -1°C
CRAIOVA -1°C -1°C
BRASOV -7°C -7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI