Alegeri în SUA. Rezultate sub așteptări pentru republicani. Cursa pentru Senat este pe muchie de cuțit. În Georgia va avea loc al doilea tur de scrutin

9 noiembrie 2022, 14:47

ACTUALIZARE 20.00 Corespondență de la Ramona Avramescu

Încă se menține starea de incertitudine în legătură cu situația de la Senat. Nu e clar dacă democrații vor reuși să mențină majoritatea fragilă pe care o dețin. Situația depinde de patru state cheie Arizona, Nevada, Georgia și Wisconsin. În Georgia se va prelungi cel mai probabil suspansul pentru că va exista un tur doi. Între timp toată lumea caută explicații pentru rezultatele sub așteptări pe care le-au obținut republicanii la aceste alegeri.

Dezamagire în tabara republicană, după rezultatele parțiale ale alegerilor de ieri. Valul uriaș de victorii, descris de sondajele preelectorale ca fiind un tsunami roșu, nu s-a materializat.

ACTUALIZARE 19.30 Controlul Senatului și Camerei este încă în balanță: este prea devreme pentru a determina ce partid controlează camerele. Mai sunt trei curse pentru Senat al căror scor va fi decisiv: Georgia, unde se organiza un al doilea tur, precum și Nevada și Arizona, transmite CNN.

Potrivit The Guardian scorul la Senat este de 48 la 47 pentru democrați, iar la Cameră 203 la 175 pentru republicani.

(w620) Alegeri in

 

ACTUALIZARE Potrivit Fox News, pentru Senal raportul s-a egalat, cu 48 de mandate obţinute de fiecare partid, astfel că mai rămân în joc patru mandate.

Unul dintre aceste mandate de senator indecise este cel din statul Georgia, unde există şi un al treilea candidat şi va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin dacă niciun competitor nu obţine peste 50%, ceea ce ar putea întârzia şi mai mult deznodământul alegerilor ce vor decide dacă Partidul Democrat al preşedintelui Joe Biden pierde sau nu controlul Senatului.

Cât despre Camera Reprezentanţilor, deşi aici proiecţiile arată rezultate mai puţin strânse decât la Senat, rezultatul final este încă dificil de anticipat. Conform acestor proiecţii, republicanii au asigurate deocamdată 199 de mandate şi democraţii 172, majoritatea absolută fiind de 218 mandate.

Republicanii au câștigat pe toată linia în Florida

Așa cum era de așteptat, republicanii au câștigat pe toată linia în Florida. Carismaticul guvernator de Florida, Ron Desantis, a fost reales. În plus, republicanii controlează fără probleme legislativul local.

Ron DeSantis, guvernator de Florida: Noi toţi am muncit din greu. Am primi lovituri. Am fost atacaţi, fără încetare, de presă, de adversarii politici. Îndrăznesc să spun că nu există guvernator în istoria americană care să fi fost atacat mai mult decât mine de către trusturile de presă din New York şi Washington, de către stânga. Dar ne atacă fiindcă ştiu că suntem de neatins. Noi le arătăm calea. Avem realizări.

Desantis e văzut de mulți că fiind omul care poate readuce republicanilor Casa Alba

Rămâne de văzut daca fostul prsedinte, Donald Trump, își va anunță candidatura la prezdentialele de peste 2 ani.

Republicanii vor avea mai multe locuri în Camera Reprezentatnilor, însă pierderile suferite de Democrați sunt în marja normală pentru alegerile de la mijloc de mandat.

De regulă, partidul care e la Casa Albă, pierde niște locuri în Congres.

Democrații au reușit să smulgă reprezentanților un loc de senator în Pennsylvania

John Fetterman: Nu mă așteptatm să devenim în toate comitatele un stat albastru (democrat), dar am făcut ceea ce trebuia, am vorbit cu oamenii din toate comitatele. De aceea voi fi viitorul senator de Pennsylvania.

În acest moment democrații au 48 de locuri în Senat, iar republicanii 47. Balanța vă fi înclinată într o parte sau cealaltă de 4 state, între ele Georgia, unde va avea loc al doilea tur de scrutin, pentru că niciunul dintre candidați nu a obținut peste 50 la suta din voturi.

Inflația și, în general, situația economică a fost prioritară pentru alegători. Cu toate astea democrații au reușit să evite acel tsunami republican la care se așteptau analiștii, inclusiv strategii Partidului Democrat.

Generația veche din partidul democrat- Nancy Pelosi, Chuck Schumer, și au păstrat fotoliile în Congres

Unii sunt chiar la al 5 lea mandat.

Chuck Schumer – senator de New York, al 5-lea mandat: Sunt mândru şi onorat că newyorkezii mi-au mai dat un mandat şi astfel pot face ce iubesc ce mai mult: să lupt în Senat pentru rezultate palpabile în New York.

Și pentru democrați, și pentru republicani încep acum calculele pentru prezidențialele din 2024. Din plutonul democrat nu se desprinde niciun nume sonor, ca posibil candidat.

Iar o nouă candidatură Joe Biden nu pare posibilă, deși actualul președinte spune că nu s-ar da înapoi.

În tabăra republicană, fostul președinte Donald Trump și-ar putea anunță candidatura, dar acest lucru îi va nemulțumi pe mulți republicani, care vor ca partidul să meargă pe mâna lui DeSantis.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă