Alegeri în Republica Moldova, turul 2: Renato Usatîi își îndeamnă susținătorii să voteze împotriva lui Igor Dodon

Renato Usatîi
Renato Usatîi
6 noiembrie 2020, 17:16

Liderul PN a subliniat că nu a fost niciodată „un fan” al Maiei Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), însă nu are dovezi că aceasta ar fi implicată în acte de corupţie.

El a afirmat, de asemenea, că ar fi fost şantajat să-l susţină pe Igor Dodon în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, fiind ameninţat că în caz contrar s-ar putea alege cu ani grei de închisoare.

Renato Usatîi a mai declarat că are semnale că alegerile vor fi fraudate în turul doi. „Să ştiţi că fraudele adevărate vor avea loc pe data de 15 noiembrie: şi la secţiile de vot din regiunea transnistreană şi în cele din Federaţia Rusă”, a spus el.

Întrucât niciunul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit cel puţin jumătate dintre voturile alegătorilor, conform prevederilor legale a fost stabilită desfăşurarea turului doi, ce va avea loc pe 15 noiembrie 2020. Maia Sandu a întrunit în primul tur al scrutinului prezidenţial 36,16% din voturi, iar Igor Dodon s-a poziţionat pe locul doi, cu 32,61%. Pe locul trei s-a clasat Renato Usatîi, cu 16.90% din voturile exprimate.

 

 

 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite