Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020

Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020
Albastru clasic a fost aleasă culoarea anului 2020
5 decembrie 2019, 10:42

Pantone a anunțat, miercuri seară, că albastru clasic, o nuanță care amintește de cerul de la amurg, va fi culoarea anului viitor.

„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreședintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului.

Institutul Pantone Color a declarat că a recunoscut sentimente similare de instabilitate care au cuprins întreaga lume, din Statele Unite ale Americii până în Regatul Unit, în Hong Kong, Siria și pe tot globul. De aceea, au ales o nuanță care oferă siguranța, încrederea și conexiunea pe care oamenii o pot căuta într-un mediu global incert.

Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, în artă și în industria divertismentului. Importanţa unei culori poate să provină şi din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi şi a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.

Coraiul cu irizații aurii – Living Coral – a fost desemnată culoarea anului 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite