Ajutor pentru Valea Jiului. România are la dispoziție o linie de finanțare în valoare de 3,5 miliarde de euro

13 septembrie 2018, 20:02

În Valea Jiului, nimeni nu mai crede în viitor. Oamenii își duc greu traiul, iar mulți supravieţuiesc din ajutorul de șomaj pe care îl primesc după ce s-au închis minele în care au lucrat.

Mina Petrila a fost închisă în 2016, iar la finalul anului trecut activitatea de extragere s-a oprit definitiv la Paroşeni şi Uricani.

Minele Lonea și Lupeni vor intra și ele în programul de închidere, peste numai câteva luni. Doar Livezeni și Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara.

Tinerii din zonă spun că nu au unde să se angajeze.

Ca să încerce să salveze Valea Jiului, România are la dispoziție o linie de finanțare în valoare de 3,5 miliarde de euro. Banii vin de la Uniunea Europeană, dar și de la Guvern.

Însă, banii vor putea fi accesați pe bază de proiecte. Vor avea prioritate inițiativele care refac infrastructura rutieră și rețelele de apă și canalizare ale orașelor din zonă.

Corina Creţu, comisar european pentru Politici Publice: Scopul acestei inițiative a fost acela de a crea un mecanism prin care toți cei care pot ajuta, de la nivel european, național, regional, să o facă astfel încât să găsim soluții pentru această zonă, eventual să nu se mai bazeze doar pe minerit.

De la finalul acestui an, România nu mai are voie să finanțeze mineritul de cărbune, dar sindicaliștii din Valea Jiului i-au cerut comisarului european prelungirea ajutorului pe care statul îl acordă zonelor carbonifere până în 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite