Ajutoare pentru persoane vulnerabile și companii. Ministrul Finanțelor: Vor exista și măsuri care să crească veniturile salariaților, dar nu scăderi de taxe

23 martie 2022, 19:29

Firmele afectate de crizele actuale vor putea primi ajutoare de stat nerambursabile cu o valoare cuprinsă între 35 de mii și 400 de mii de euro.

Banii le vor permite să continue afacerile chiar dacă le-au crescut mult costurile din cauza prețurilor de pe piața energiei și combustibililor sau din alte cauze legate de conflictul din Ucraina.

Și populația va fi ajutată, dă asigurări ministrul Finanțelor, fără a preciza sub ce formă va veni sprijinul.

S-a renunțat însă la varianta reducerii de taxe, deși șeful PNL propusese scăderea CAS cu 5%, iar ministrul Finanțelor avansase varianta reducerii la jumătate a accizelor la carburanți.

Adrian Câciu, Finanţelor Publice: Va veni noul pachet cu noul mix de politici publice care să se adreseze cetățenilor și companiilor pentru costurile crescute pe zona șocurilor petrecute pe lanțurile aprovizionare în special la combustibili și la alimente. Vor exista și măsuri care să crească veniturile salariaților, dar nu scăderi de taxe. Trebuie să vii cu un sprijin care să vină pe puterea de cumpărare gospodăriei, ținând cont de un coș mai mare, poate fi combustibil, alimentele.

Inflația a ajuns deja la 8,5% în februarie în principal din cauza gazelor, combustibililor și alimentelor, iar analiștii economici spun că e de așteptat ca acceste scumpiri să se accentueze în perioada următoare.

Dragoș Cabat, analist economic: Măsurile astea sunt unele populiste, de imagine. Chiar şi atunci când ne ascundem în spatele ideii că sunt fonduri europene. A da bani de la stat fiecăruia în mod egal nu e o OK. Dacă ajuţi, trebuie să ajuţi doar o parte din populaţie şi anume aceia cu venituri mici. Aruncatul banilor din elicopter, s-a văzut şi în pandemie, aduce costuri mai devreme sau mai târziu, care se răsfrâng tot asupra oamenilor.

Potrivit Finanțelor, noul pachet de sprijin ar putea avea o valoare asemenatoare celui deja adoptat în primele luni ale anului, adică 3,4% din PIB.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă