Înaintea Caravanei, Ştirile TVR au avut campania Ajută România în care au prezentat, în fiecare seară, reportaje cu şi despre voluntari. Promovarea voluntariatului prin campania Ajută România a fost recunoscută joi seara la Gala Naţională a Voluntariatului.
Putem să ajutăm fără să cerem nimic în schimb? Putem fi generoşi cu munca şi, mai ales, cu timpul nostru?
Echipa Ştirilor TVR crede că da! Şi v-a adus dovada, într-o serie de reportaje - campania „Ajută România!”, o campanie cu şi despre voluntari.
Acum, Ştirile TVR au fost răsplătite cu un premiu la Gala Naţională a Voluntariatului.
Potrivit statisticilor, mai puţin de 20% dintre români fac voluntariat. În Europa, suntem printre ţările cu cel mai scăzut nivel de implicare. Motive există. Printre ele, faptul că voluntariatul este un concept destul de nou în România.
Prin reportaje, dezbateri, opinii şi perseverenţă în susţinerea unei cauze, campania „Ajută România!” a Ştirilor TVR a încercat să schimbe asta şi să le arate oamenilor că pot fi generoşi cu timpul, priceperea, experienţa şi inteligenţa lor.