Airbnb interzice petrecerile în toate locațiile listate pe platformă

Platforma Airbnb
Platforma Airbnb
20 august 2020, 17:51

Interdicţia se aplică tuturor rezervărilor efectuate începând de joi şi până la noi dispoziţii, a precizat compania într-o postare de blog.

Odată cu pandemia de COVID-19, „unii au ales să transfere ceea ce făceau în baruri şi discoteci în case, uneori închiriate pe platforma noastră”, a precizat Airbnb.

„Credem că o astfel de conduită este incredibil de iresponsabilă, nu vrem să fim amestecaţi în asta şi orice persoană care practică sau autorizează acest comportament nu-şi are locul pe platforma noastră”, adaugă Airbnb.

Chiar dacă gazdele puteau până în prezent să accepte organizarea unei petreceri în imobilul proprietate personală, 73% dintre locuinţele propuse pe site-ul de internet interzic deja orice fel de eveniment.

Airbnb a impus la sfârşitul lui 2019 restricţii pentru a limita petrecerile neautorizate, după ce o reuniune de Halloween s-a transformat în dramă.

Compania a creat, de asemenea, o echipă care are rolul de a reacţiona rapid în caz de probleme şi de a adopta sancţiuni imediate împotriva utilizatorilor care nu respectă noile reguli privind petrecerile.

Grupul a luat măsuri suplimentare odată cu pandemia, retrăgând, de exemplu, menţiunea de pe filtrele sale care preciza că gazdele acceptă organizarea de evenimente. De asemenea, clienților li s-a cerut să respecte regulile în vigoare la nivel local. „Totuşi, în numeroase jurisdicţii mari, regulile de sănătate publică privind adunările s-au schimbat, iar în unele locuri au oscilat în ambele sensuri drept răspuns la evoluţiile ratelor de cazuri de COVID-19, la fel ca şi reglementările privind barurile, discotecile şi pub-urile”, remarcă Airbnb în postarea sa.

În acest context, „decretarea unei interdicţii globale a petrecerilor şi evenimentelor este în cel mai bun interes al sănătăţii publice”, estimează grupul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite