Agricultorii dau foc vegetaţiei uscate pentru a curăţa terenurile

6 martie 2017, 14:04

În Timiş, hectare întregi sunt pârjolite de flăcări. Penru proprietarii de terenuri este metoda cea mai facilă de a le curăţa de vegetaţia uscată.

În doar câteva zile, pompierii au avut peste o sută de intervenţii. Nu de puţine ori focul a pus în pericol gospodăriile din apropierea câmpurilor şi chiar viaţa oamenilor.

Şi în Caraş Severin sunt zeci de incendii pe zi. Riscul e mare pentru oameni, dar şi pentru păduri.

În total, peste 300 de hectare de mirişti au ars până acum. Pe drumul care leagă Reşiţa de Anina, în zona localităţii Caraşova, flăcările au mistuit 200 de hectare de teren şi ameninţau casele din zonă. Pompierii, localnicii şi voluntarii s-au chinuit toată noaptea ca să stingă focul.

Şi în altă zonă a judeţului, incendiile de mirişte au pus în pericol case şi pădurea din apropiere. Iar din cauza terenului greu accesibil, pompierii au intervenit doar cu lopeţi.

Pentru arderea vegetaţiei, agricultorii au nevoie de permise speciale. În caz contrar, riscă amenzi de până la 2.500 de lei. În plus, pot pierde subvenţiile de la APIA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Urmari ale incendiului de la

Cine sunt tinerii care au murit în incendiul de la Ferma Dacilor