Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Aglomeraţie în drum spre mare, la staţia de taxare de la Feteşti şi pe A4. Accidente şi tamponări

Pe Autostrada Soarelui e din nou agomeraţie spre mare. Iar la Feteşti, mulţi români stau la coadă ca să plătească la ghişeu taxa de pod, deşi există alternativă. Ore bune s-a aşteptat luni dimineaţă cu toate că tariful poate fi plătit fie prin SMS, fie la benzinării. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi le recomandă conducatorilor auto să folosească şi aceste variante. În continuare se circulă îngreunat pe DN39, în zona Eforie-Agigea.

03 August 2015, 10:26 (actualizat 03 August 2015, 15:12) |
Aglomerație la Fetești
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ORA 14:30 În continuare, pe DN39, în zona Eforie-Agigea, se circulă în condiţii de aglomeraţie, informează Infotrafic. În schimb, pe autostrăzlie A2 şi A4, traficul rutier a mai scăzut în intensitate. La staţia de taxare de la Feteşti, în unele momente, se formează mici coloane de autovehicule pe banda destinată achitării pe loc a tarifului, în ambele sensuri.

ORA 14:00 În zona de taxare de la Feteşti există, pe fiecare sens, o singură staţie cu barieră pentru cine nu ştie sau nu vrea să plătească taxa electronic şi două staţii pe care este montat sistemul informatic.

Şoferii pot plăti în avans tariful de trecere a podului sau a doua zi până la ora 24:00. Cine nu plăteşte va fi amendat. Numărul de telefon pentru sms este 7577, iar textul trebuie să conțină numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare masinii. Prin acest sistem plata se poate face şi după trecerea pe pod, până a doua zi la ora 24:00. La benzinării sistemul de plată e şi mai simplu, precizează Telejurnalul.

De când a fost introdus sistemul electronic au trecut în ambele sensuri pe la Feteşti aproape 1,8 milioane de vehicule. 63% dintre şoferi au plătit electronic. Cei mai mulţi au optat să oprească la benzinării. Din mai şi până în prezent aproape 40% dintre români s-au aşezat la coadă în staţie ca să plătească taxa de pod. Tariful de trecere nu s-a modificat. Maşinile mici plătesc 13 lei, iar tirurile 91.

ORA 12:00 Traficul rutier a mai scăzut în intensitate pe sensul de mers către Constanţa, iar între Drajna şi Feteşti nu se mai circulă în coloană, informează Infotrafic. La staţia de taxare de la Feteşti, coloanele de autovehicule formate pe banda destinată achitării pe loc a tarifului măsoară aproximativ 100-200 de metri, în ambele sensuri.

În continuare se circulă îngreunat, în coloană, pe autostrada A4, de la ieşirea de pe A2 până la nodul rutier cu DN39, în apropiere de Agigea, pentru că DN39 nu are capacitatea de a prelua traficul de pe autostradă, mai precizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

ORA 10:25 Românii care merg la mare, luni dimineaţă, preferă să achite pe loc taxa de pod de la Feteşti. Din acest motiv, pe banda destinată achitării cash a taxei, la staţia de la Feteşti s-a format, luni dimineaţă, o coloană de autovehicule. Din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare de mers s-au produs câteva tamponări, dar şi două accidente rutiere, informează Centrul Infotrafic.

Cozi de maşini şi la km 135 şi 140 pe A2 din cauza producerii unor accidente rutiere.

Deoarece câţiva conducători auto nu au păstrat o distanţă corespunzătoare în mers sau nu au pus în funcţiune luminile de avarie când încheiau coloana, s-au produs şi câteva tamponări. Ulterior, au mai avut loc şi două accidente în care au fost implicate trei, respectiv cinci maşini, la kilometrii 135 şi 140, iar banda a doua a fost blocată, potrivit comunicatului de presă al Poliţiei.

Poliţiştii le reamintesc conducătorilor auto că pot plăti taxa prin SMS sau la staţiile de distribuţie a carburanţilor autorizate.

Cozi de 10 km pe A4

De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN39, în zona Eforie-Agigea. Pentru că DN39 nu are capacitatea să preia traficul de pe autostradă este aglomeraţie şi pe A4, de la ieşirea de pe A2 până la nodul rutier cu DN39, în apropiere de Agigea. Coloana de maşini se întinde pe o lungime de 10 km.

Deoarece multe autovehicule erau încadrate pe banda de urgenţă, echipajele de poliţie nu au putut ajunge în timp util la locul unui accident rutier, pentru a fluidiza circulaţia, a mai precizat Centrul Infotrafic.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 30°C
IASI 33°C 30°C
CLUJ 28°C 27°C
CONSTANTA 29°C 29°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 30°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Iunie 2019, 12:30
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-06-2019
Deschidere: 8477.19
Maxim: 8532.36
Mimim: 8475.81
Variatie: 0.32%
TLV
2.31
0.43%
SNG
32.00
0%
FP
1.00
0.49%
BRD
11.98
0.84%
SNP
0.38
1.86%
SNN
10.52
1.13%
SIF5
2.10
0%
TBM
0.35
3.19%
EL
10.90
1.4%
CEON
0.35
2.62%
ARHIVĂ ȘTIRI