Aglomerație mare în secțiile de terapie intensivă din țară

8 august 2020, 19:44

Situația este critică în județul Gorj. Au fost depistate aproape 400 de cazuri, numai în ultimele două săptămâni. Spitalele din Târgul Jiu şi Târgul Cărbuneşti nu mai au locuri la Terapie Intensivă pentru cei a căror stare s-a agravat.

Managerii unităţilor medicale au căutat soluţii și au apelat la alte spitale din țară unde să poată trimite pacienții cu COVID-19 aflați în stare gravă.

Acum, în toata ţara, 448 de bolnavi luptă pentru viaţă la Terapie Intensivă. 43 s-au stins într-o singură zi. Aveau peste 30 de ani. Unul dintre ei, fără alte boli despre care să se ştie.

Locurile eliberate la ATI se ocupă imediat. Se întâmplă aşa de o lună, în multe spitale.

Şi autorităţile fac din nou apel către oameni să respecte regulile de protecţie în spaţiile închise şi afară, unde e aglomeraţie.

Medicii ne sfătuiesc să avem grijă să nu ne infectăm. Virusul răpune chiar şi tineri fără alte boli cunoscute. Iar vârsta pacienţilor tot scade.

La mult timp după momentul infecţiei, apar manifestări neurologice sau chiar neuropsihice. Tineri care au avut o formă uşoară sunt loviţi de un sindrom de oboseală cronică săptămâni întregi sau chiar luni, după infecţie.

Noul coronavirus este un inamic despre care medicii tot descoperă lucruri noi. Şi cum nu are încă un leac sau un vaccin, cel mai sigur este să evităm infectarea: să purtăm mască, să păstrăm distanţa faţă de ceilalţi şi să ne spălăm bine mâinile, ca să evităm suferinţa.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite