Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Agenda Digitală: cel mai mare atac informatic, proiectul Google Glass şi jocul neobişnuit din Excel

Cum a fost posibil cel mai mare atac informatic din lume care a încetinit internetul? Cum ne protejăm dreptul la viaţa privată în faţa noilor gadget-uri? Şi cum arată jocul neobişnuit în Excel? Aflăm din rubrica Agenda Digitală.

28 Martie 2013, 11:24 (actualizat 28 Martie 2013, 11:27) | Telejurnal |
Agenda Digitală cu Mihai Melinescu
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Agenda Digitală cu Mihai Melinescu

S-a tot vorbit despre cel mai mare atac informatic din istorie, despre cum milioane de oameni au accesat mai greu internetul sau chiar n-au putut să intre pe net. Totuşi, ce înseamnă acest atac, cum a fost posibil?

Vă reamintesc pe scurt protagoniştii: o companie care a acuzat o altă companie că găzduieşte cele mai multe site-uri de spam din lume. Ce e spam-ul ştim cu toţii - în general, mail-urile acelea practic false în care fie ni se oferă medicamente miraculoase, fie vreun prinţ din Africa vrea să ne dea bani - numai să-i trimitem adresa. Aceste mailuri nu sunt trimise de x şi y; reţele întregi de calculatoare le trimit şi chiar le generează automat, după anumiţi algoritmi. Ce a însemnat atacul de care vorbeam mai devreme? Imaginaţi-vă că aceste mesaje au fost într-un fel direcţionate spre serverele firmei Spamhaus, cea care a lansat acuzaţia. Cea mai bună comparaţie ar fi cu o inundaţie; gândiţi-vă la un râu care şi-a ieşit din matcă şi acoperă zona prin care trece. Aşa şi în acest caz: cantitatea uriaşă de date a suprasolicitat fizic reţelele şi serverele prin care a trecut, nu doar cele pe care le ţintea.

Compania Google a făcut mare vâlvă cu proiectul său Glass, un fel de ochelari cu proprietăţi de smartphone. Nici n-a apărut însă gadgetul pe piaţă, că mulţi oameni ridică serioase semne de întrebare - mai ales referitoare la viaţa privată.

Google Glass poate face poze, poate filma şi posta pe internet, poate afişa hărţi sau informaţii, totul doar la o comandă vocală. Grupul Stop the Cyborgs sau, în traducere, Opriţi Cyborgii, afirmă însă că această formă de libertate este extrem de periculoasă. Cu Google Glass este mai uşor ca niciodată să publici orice pe net; dar dacă îi filmezi pe alţii care nu sunt de acord? Asociaţia întreabă retoric: dacă guvernul ar instala peste tot microfoane şi camere, iar imaginile ar fi centralizate, populaţia s-ar revolta. Dacă toată lumea ar avea Google Glass, nu ar fi oare acelaşi lucru? Nu ar putea exista mulţi utilizatori spioni? Astfel grupul Opriţi Cyborgii propune introducerea unor semne speciale şi reguli clare unde controversatul gadget va putea fi purtat de anul viitor, de când va apărea pe piaţă.

Zilele trecute vă prezentam un joc pe calculator atât de bine făcut încât clipul său de prezentare a fost selecţionat la un prestigios festival de film. Am găsit însă şi reversul medaliei: un joc făcut în celebrul program de baze de date Excel. Este un aşa-numit joc RPG, în care un personaj acumulează experienţă şi devine din ce în ce mai puternic în lupte imaginare. Totul este însă doar pe hârtie - sau mai bine zis, pe hârtia virtuală de pe ecran. O înşiruire de cifre şi caracteristici definesc personajul nostru imaginar. Ceea ce face jocul aparte este tocmai lipsa imaginilor spectaculoase şi încercările de realism cu care ne obişnuiesc producătorii. Merită încercat - cu singuranţă rareori aţi jucat jocuri într-unul dintre cele mai anoste programe concepute vreodată.

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SCI-TECH
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 24°C
IASI 26°C 25°C
CLUJ 21°C 18°C
CONSTANTA 21°C 22°C
CRAIOVA 24°C 23°C
BRASOV 25°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Mai 2019, 08:02
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-05-2019
Deschidere: 8212.27
Maxim: 8263.95
Mimim: 8203.11
Variatie: 0.14%
EL
10.80
1.41%
SNG
34.00
0.15%
TLV
2.13
0.24%
WINE
20.30
2.53%
FP
0.97
0.62%
SNP
0.38
0.13%
TGN
355.00
0.28%
BRD
11.22
0%
M
29.80
1.74%
TEL
20.40
0.99%
ARHIVĂ ȘTIRI