Agenția Reuters: Experții Uniunii Europene vor declara eligibile ca ecologice investițiile în energia nucleară

Experţii însărcinaţi de Uniunea Europeană cu evaluarea energiei nucleare din punct de vedere ecologic urmează să declare că aceasta este sustenabilă, deci investiţiile în domeniu pot fi aprobate, arată un document consultat sâmbătă de agenţia Reuters.

27 Martie 2021, 17:37 (actualizat 27 Martie 2021, 17:40) |
Energie nucleară / FOTO: Autor: LIVIU SOVA Credit: AGERPRES/ FOTO, foto.agerpres.ro

Comisia Europeană încearcă să finalizeze nomenclatura finanţărilor sustenabile, conform căreia pot fi clasificate investiţiile în activităţi economice din UE conform unor criterii ecologice stricte.

Experţii de la Bruxelles nu au ajuns anul trecut la un consens privind "eticheta verde" pentru energia nucleară. Ei au recunoscut că aceasta produce foarte puţin dioxid de carbon, care contribuie la încălzirea climei, dar au apreciat că sunt necesare analize suplimentare privind impactul eliminării deşeurilor radioactive asupra mediului.

Comisia a cerut Centrului Comun de Cercetare (JRC) să întocmească un raport pe această temă. Reuters a consultat o versiune preliminară a documentului, care va fi publicată săptămâna viitoare, şi citează afirmaţia că "analizele nu au descoperit nicio dovadă fundamentată ştiinţific că energia nucleară dăunează mai grav sănătăţii umane sau mediului decât alte tehnologii de producere a energiei electrice".

JRC consideră că depozitarea deşeurilor nucleare în formaţiuni geologice adânci este "corespunzătoare şi sigură", menţionând în acest sens exemplele Franţei şi Finlandei, unde amenajarea unor astfel de situri este în stadii avansate.

Raportul va fi examinat de două comisii de experţi, timp de trei luni, înainte de decizia finală a Comisiei Europene.


Cehia, Franţa, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria au cerut săptămâna aceasta Comisiei să sprijine sectorul nuclear din UE.

Austria şi alte ţări se opun utilizării energiei atomice, insistând asupra pericolului reprezentat de deşeuri şi asupra întârzierilor şi costurilor în creştere ale proiectelor recente.

Ţările europene sunt în dezacord şi cu privire la sectorul gazelor naturale.

Unele state cer să fie luată în calcul această alternativă la cărbune, care este şi mai poluant, altele arată că noile centrale prezintă riscul menţinerii timp de decenii a unor surse de emisii de gaze cu efect de seră.

Comisia Europeană a redactat luna aceasta planuri pentru etichetarea ca ecologice doar a anumitor utilizări ale gazelor.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 9°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI