Agenția Națională Antidoping a fost invitată ca observator la audierea Simonei Halep. ”Detaliile specifice nu pot fi dezvăluite publicului sau altor părţi implicate”

Simona Halep
Simona Halep
30 iunie 2023, 13:14

”ANAD are o prezenţă neutră şi obiectivă în proces, fără a se implica în administrarea probatoriului şi luarea deciziei, asigurându-se totodată, de derularea unui proces de audiere echitabil, în conformitate cu prevederile Standardului Internaţional pentru Gestionarea Rezultatelor al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) de către Sport Resolutions. Precizăm că, ANAD nu ia parte la luarea deciziilor, această activitate revenind în continuare autorităţilor competente”, se arată în comunicat.

ANAD, pentru a menţine integritatea procesului, ”va păstra confidenţialitatea informaţiilor, a întregului proces, incluzând şi dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două zile de şedinţe de audiere”.

Agenția subliniază că ”detaliile specifice nu pot fi dezvăluite publicului sau altor părţi implicate, respectând astfel prevederile legale ale Codului Mondial Antidoping”.

”Având în vedere experienţa, independenţa şi imparţialitatea celor implicaţi în acest proces, avem încredere că Sport Resolutions va lua o decizie motivată, pe care o va comunica sportivei, organizaţiei antidoping care răspunde de gestionarea rezultatelor acestui caz şi altor organizaţii antidoping care au dreptul de a formula apel în temeiul art. 13.2.3 din Codul Mondial Antidoping”, se concluzionează în comunicat.

Audierea Simonei Halep fusese amânată de mai multe ori de către ITIA, ultima dată pe 28 mai.

”Încă o dată sunt devastată. ITF (ITIA) a amânat audierea mea pentru a treia oară, cu încă o lună! Aştept să fiu judecată încă din octombrie. În decembrie, am putut, mulţumită experţilor, să demonstrez că suplimentele alimentare pe care le foloseam au fost contaminate, motiv care a cauzat testul pozitiv”, a transmis atunci Halep într-un comunicat.

”Am cerut, confirm regulamentului antidoping, o audiere rapidă: e dreptul meu, e scris în regulament! Din nefericire, ITF (ITIA) a amânat audierea mea de trei ori”, a subliniat fostul lider WTA. ”Refuzarea dreptului de a fi judecată de un tribunal independent. Interzicerea participării la orice turneu timp de opt luni. Ştiu că am ratat Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon. Fără a mai spune că am pierdut toate punctele şi locul în clasament”, a arătat Halep felul în care a fost afectată în acest caz controversat.

”Nu numai că îmi ucid reputaţia, dar şi pe mine ca jucătoare profesionistă, fără a mai vorbi de consecinţele asupra sănătăţii mele mentale”, a mai arătat Simona Halep. ”Este o lipsă de respect faţă de regulile ITF (ITIA) cu privire la o audiere rapidă la care am dreptul, este o lipsă de respect faţă de mine care mă lasă fără cuvinte”, a acuzat Halep.

”O justiţie amânată înseamnă o justiţie refuzată”, a concluzionat românca.

Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) precizase anterior, potrivit cotidianului britanic Express, că a cerut amânarea audierii jucătoarei române Simona Halep pentru a avea o singură audiere pentru cele două acuzaţii formulate împotriva fostului lider mondial.

„Am propus ca ambele acuzaţii să fie judecate împreună pentru a evita audieri multiple. Pentru a face asta, dorim să oferim tuturor părţilor (inclusiv tribunalului independent) suficient timp pentru a studia materialele semnificative asociate cu ultima acuzaţie”, a afirmat ITIA.

„În cele din urmă, decizia aparţine tribunalului independent. D-ra Halep are şi ea oportunitatea de a-şi pregăti înfăţişarea înaintea tribunalului”, a adăugat ITIA.

Tot în mai, ITIA a confirmat că Simona Halep ”a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)”.

Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Halep riscă până la patru ani de suspendare în primul caz, conform AFP.

Noul caz, confirmat de ITIA, „se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi”, a precizat organismul.

Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.

„Suntem conştienţi de faptul că anunţul de astăzi adaugă complexitate unei situaţii deja foarte mediatizate”, a comentat Nicole Sapstead, director principal pentru antidoping în cadrul ITIA.

„Ar fi inadecvat pentru noi să comentăm detaliile înainte de încheierea procesului, dar vom continua să dialogăm cu agenţia independentă de investigaţie Sport Resolutions, precum şi cu reprezentanţii doamnei Halep cât mai curând posibil’, a adăugat Sapstead.

Simona Halep este prima jucătoare de top confruntată cu acuzaţii de dopaj de la suspendarea răsunătoare a rusoaicei Mariei Şarapova, în 2016. Testată pozitiv pentru meldonium, Şarapova a primit în cele din urmă o suspendare de 15 luni.

Într-un interviu pentru Tennis Majors publicat la sfârşitul lunii aprilie, jucătoarea română a invocat o „contaminare a unuia dintre suplimentele sale alimentare” pentru a explica testul pozitiv de la US Open.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite