Afganistanul e încă brăzdat de mine. Operațiunile de deminare sunt în pericol, pentru că nu mai sunt bani

24 iunie 2017, 17:35

Hectare întregi de teren arabil nu pot fi utilizate în Afganistan. Fermierii au renunțat de mult să mai cultive pământul în zonele în care știu că ar mai putea fi mine. Au rămas acolo de la primul război și nu există lună fără ca zeci de oameni să fie uciși sau schilodiți de explozii.

Farid Ahmad Moayoun, directorul unei organizații umanitare:  „Minele antipersonal încă mai afectează  milioane de afgani care trăiesc la distanţe  de sub 500 de metri distanţă de  câmpurile minate.  Din păcate, în Afganistan încă sunt  foarte multe câmpuri minate.”

Criza prin care trece țara de câțiva ani a determinat majoritatea organizațiilor care se ocupă cu deminarea să-și reducă dramatic personalul. Este și cazul Organizației HALO, prezentă în Afganistan încă din 1988. Au concediat o mie de specialiști în deminare și acum lucrează cu 2400 de afgani care nu au nici o calificare în acest domeniu.

Wali Mohammad are 32 de ani. Ore întregi străbate munții din sudul Kabulului căutând minele rămase din timpul ocupației sovietice din anii 80.

Wali  Mohammad,  muncitor: „De câte ori mă duc acasă  cer familiei să mă ierte.  Este o muncă periculoasă şi se poate  întâmpla orice, oricând aşa că le cer  iertare şi apoi mă întorc la lucru.”

Ca toți ceilalți, Wali poartă un echipament de protecție. Pentru o muncă atât de riscantă este plătit cu 300 de dolari pe lună; o sumă care abia îi ajunge să-și susțină familia care s-a refugiat în Pakistan.

La numai 25 de ani, Gul Hassan este într-o situație și mai dificilă. Deși o mină l-a schilodit, nu poate renunța la slujbă. Are 4 copii și trebuie să-i susțină.

În ultimii 7 ani, peste 90 de oameni au murit în timpul operațiunilor de deminare.  120 au fost răniți grav.

Amenințarea cea mai mare este alta: criza nu a trecut și va mai urma un val de concedieri. Guvernul ar vrea ca până în 2023 să reușească să curețe câmpurile minate, dar planurile sale sunt date peste cap, mai ales că gruparile rebele continuă să mineze drumurile cele mai circulate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă