Afganistan: Talibanii au organizat o înmormântare simbolică pentru forțele coaliției internaționale. Mii de afgani au golit bancomatele de teama unui colaps economic

Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, au mărșăluit pe aeroportul din Kabul după plecarea ultimilor militari americani. Au inspectat avioanele și elicopterele abandonate și au făcut poze echipați cu armament de ultimă generație. De cealaltă parte, președintele Joe Biden și-a apărat decizia de a pune punct războiului din Afganistan, în pofida criticilor dure.

01 Septembrie 2021, 12:37 (actualizat 01 Septembrie 2021, 12:48) |

''Vă dau cuvântul meu, din suflet. Sunt convins că aceasta este cea mai bună decizie pentru America'', a spus președintele american într-un discurs rostit la Casa Albă, la încheierea operațiunilor din Afganistan.

Joe Biden a promis o strategie dură, țintită care va urmări teroarea acolo unde se află azi și nu acolo unde era cu două decenii în urmă.

Americanii și aliații au evacuat peste 123.000 de civili de pe aeroportul din Kabul în 18 zile, a anunțat Pentagonul. Potrivit CNN, talibanii au escortat americani la aeroportul din Kabul în urma unei înțelegeri secrete cu armata SUA. La Kabul au mai rămas între 100 și 200 de americani, iar SUA sunt hotărâte să-i evacueze pe toți cei care vor acest lucru.

Joe Biden: ''Aceasta a fost alegerea. Alegerea reală a fost între plecare sau escaladare. Nu aveam de gând să prelungesc acest război etern şi nu intenţionam să prelungesc retragerea la nesfârşit."

Joe Biden a avertizat grupul jihadist care a revendicat atacul terorist în care au murit 13 militari americani și peste 100 de afgani la aeroportul din Kabul: "Pentru ISIS-K: nu am terminat încă cu voi".

Imagini surprinse după plecarea trupelor SUA îi arată pe membrii forțelor de elită talibane care au făcut poze pe pistă, cu arme americane în mână, alături de liderii lor.

Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor: "Mesajul nostru de pace către comunitatea internațională este: Ajutați-ne să reconstruim ţara, cooperaţi politic cu noi. Nimeni nu ar trebui să ne considere o amenințare, dar nici nu ar trebui să devină o amenințare pentru noi".

Talibanii au organizat o înmormântare simbolică pentru forțele coaliției internaționale într-un oraș din estul țării. În același timp, mii de afgani au golit bancomatele de teama unui colaps economic.

Militarii americani au distrus înainte să plece avioane, elicoptere, vehicule blindate donate fostei armate afgane, pentru a nu mai putea fi folosite. SUA și-au distrus și sistemul de apărare antirachetă de pe aeroportul din Kabul.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 1°C -2°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 8°C 2°C
BRASOV 3°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI