Afganistan: 12 copii uciși într-un raid aerian. Atacul era îndreptat împotriva unei moschei unde se credea că se ascund talibani

Doisprezece copii au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un raid aerian împotriva unei moschei în provincia Takhar din nordul Afganistanului, transmite joi dpa, citând surse oficiale.

22 Octombrie 2020, 10:40 (actualizat 22 Octombrie 2020, 10:44) |
Afganistan. Arhivă

Atacul aerian a avut loc miercuri după-amiază în districtul Baharak, unde luptători talibani omorâseră în cursul dimineţii peste 40 de membri ai forţelor de securitate afgane, a declarat consilierul provincial Mohammad Azam Afzali pentru dpa.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Un avion a bombardat moscheea după ce s-a primit informaţia că luptători talibani care fuseseră implicaţi cu câteva ore mai devreme într-un atac sângeros asupra forţelor de securitate erau ascunşi în moschee, a explicat Afzali.

În realitate însă, talibanii plecaseră deja din moschee, au indicat Afzali şi o altă sursă de securitate.

Violenţele continuă în Afganistan în pofida negocierilor de pace începute luna trecută la Doha, în Qatar, între reprezentanţii regimului de la Kabul şi talibani.

Experţii se aşteaptă la negocieri dure şi îndelungate până când ar putea fi convenită o încetare a focului, pe care insurgenţii au refuzat până acum să o accepte.

De peste o săptămână se dau lupte grele în sudul ţării, unde au murit peste 100 de civili, iar zeci de mii au fost nevoiţi să plece din calea conflictului.

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 3°C 7°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 6°C 10°C
CRAIOVA 7°C 8°C
BRASOV 2°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI