Afganistan | Patru angajați ai unui minister, împușcați mortal la Kabul

Patru angajaţi guvernamentali de la Kabul au fost împuşcaţi mortal marţi în vestul Capitalei Afganistanului de bărbaţi necunoscuţi, transmite dpa, citând surse oficiale.

09 Februarie 2021, 11:01 (actualizat 09 Februarie 2021, 11:10) |
Afganistan, bărbați împușcați mortal

Victimele erau angajaţi ai Ministerului pentru reabilitare şi dezvoltare rurală, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Ferdows Faramarz.

Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, cei patru se îndreptau spre provincia volatilă Maidan Wardak, din centrul Afganistanului, când bărbaţi înarmaţi i-au oprit şi împuşcat.

O echipă comună de securitate a deschis o anchetă, a menţionat Faramarz, fără alte detalii.

Atacurile ţintite şi cele cu bombe magnetice s-au intensificat la Kabul în ultimele luni, fiind vizaţi responsabili guvernamentali, activişti şi jurnalişti, arată un raport trimestrial al Inspectorului general special al SUA pentru reconstrucţia Afganistanului.

Într-un alt incident petrecut marţi dimineaţă, cel puţin o persoană a fost rănită în explozia unei bombe magnetice, au informat responsabili din securitate.

Cele mai multe atacuri comise în capitala afgană nu sunt revendicate, însă în ţară sunt activi atât insurgenţi talibani, cât şi luptători ai Statului Islamic.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI