Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut în primele şapte luni

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în primele şapte luni ale anului, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,7%, respectiv cu 2,6%. În aceeaşi perioadă, volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut cu 2,4%, respectiv cu 2,2%.

10 Septembrie 2012, 11:45 | TVRinfo.ro |
Evoluţie afaceri în comerţul cu ridicata şi cu amănuntu / FOTO: INS

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut în primele şapte luni cu 2,6% (serie ajustată), ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-4%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-1,2%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşteri s-au înregistrat la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,9%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,4%).

Au crescut afacerile în turism

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,4% mai mică, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-5,1%) şi activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (-2,7%).

Creşteri s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+15,4%), la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+6,9%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (3,5%).

Evoluţia în luna iulie

Afacerile în comerţ şi servicii au scăzut în iulie atât faţă de iunie cât şi faţă de luna corespunzătoare din 2011, în principal pe fondul reducerii vânzărilor de autoturisme, potrivit datelor INS.

Afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna iulie comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 5,5%, datorată scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-9,3%), la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-7,8%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-4,7%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a crescut cu 1,5%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna iulie 2012 faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o creştere cu 11,2%, provenită de la creşterile înregistrate la activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (+19,5%), la serviciile de coafură, alte activităţi de înfrumuseţare (+6,1%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+2,3%). Scăderi s-au înregistrat la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (-4,0%) şi la activităţi ale agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-1,4%).

 

 

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 32°C
IASI 31°C 31°C
CLUJ 30°C 28°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 31°C 28°C
BRASOV 28°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Iunie 2018, 09:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-06-2018
Deschidere: 8163.77
Maxim: 8177.22
Mimim: 8087.71
Variatie: -0.93%
TLV
2.34
2.1%
BRD
13.10
1.96%
SNG
36.60
0.27%
SNP
0.31
1.42%
FP
0.90
0.34%
TGN
396.50
1.13%
EL
9.69
1.04%
SIF5
1.86
0.52%
SIF2
1.38
2.11%
SNN
7.44
0%
ARHIVĂ ȘTIRI