Afacere cu doi frizieni. Cei doi armăsari sunt solicitați la nunți, parade, festivaluri

1 aprilie 2019, 08:35

Cei doi armăsari, Peter si Vicky, se bucură de primăvară, în manejul din Dorna Arini. Raisa și Cristian Ioneac provin din Vatra Dornei şi Suceava și au trăit toată viața la oraș până acum trei ani, când s-a născut al doilea băiat.

Au hotărât să se mute la țară, să crească animale şi să continuie afacerea din care trăiau, construcția de case de lemn. Cristian este în Franța, unde montează o casă pe care a construit-o.

Pe lângă cai, la fermă au și alte animale.

Când tatăl pleacă pe șantierul unei case, la fermă rămân Raisa și cei doi băieți, Ştefan şi Victor.

Ștefan știe deja să călărească şi este ataşat cel mai mult de Peter, dar mai are de învățat până când va putea porni singur pe dealuri.

Pentru îngrijirea cailor, soţii Ioneac au apelat la Andrei Farcaş, care a lucrat o vreme în străinătate dar s-a întors acasă pentru că spune că tot aici e cel mai bine.

Vine să aibă grijă de Peter și de Vicky de trei ori pe zi pentru că frizienii sunt pretențioși.

Caii sunt solicitaţi la festivaluri, parade, nunți și ședinte foto pentru că sunt foarte blânzi, deși sunt zburdalnici când sunt lăsați liberi.

Cei doi cai frizieni sunt folosiți și pentru plimbări în împrejurimi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Doi cai în galop pe străzile Londrei, printre mașini