Aeroportul Henri Coandă, aproape de renovare. Planuri de modernizare pentru terminale, parcări şi pentru una dintre piste

Cel mai mare aeroport al ţării, Henri Coandă, ar putea intra în renovare, anul acesta. E momentul potrivit, de vreme ce traficul de pasageri este de 5 ori mai mic decât înainte de criza sanitară. Sunt planuri de modernizare pentru terminalele "Sosiri" şi "Plecări", pentru parcări, dar şi pentru una dintre pistele de aterizare. Din cauza numărului redus de zboruri ar putea fi amânată şi redeschiderea aeroportului din Băneasa.

19 Februarie 2021, 19:25 (actualizat 19 Februarie 2021, 21:57) |
Zboruri puține și planuri mari
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Avioanele care aterizează și decolează de pe Aeroportul "Henri Coandă" au la dispoziție o pistă modernizată de 3,5 kilometri. În luna august au început reparațiile capitale la Pista 2 și au costat aproximativ 25 de milioane de euro.

Lucrările de modernizare la această pistă au durat șase luni și au fost realizate în contextul în care traficul de pasageri, pe cel mai mare aeroport al țării, a scăzut cu peste 70% de la începutul crizei sanitare, a transmis Cătălin Deacu, pentru Telejurnal.

Pista 2 a fost construită în 1987 și nu mai intrase în reparații capitale de 23 de ani. În așteptare sunt și alte proiecte de investiții.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii: "Avem de făcut reparații capitale la Pista 1, acum că Pista 2 este în regulă. (...) Avem de făcut modernizarea sistemului de parcări, renovarea Terminalului 1. Am văzut cu toții acele imagini care nu ne fac deloc mândri, de cum se intră în România prin Otopeni. (...) Facilitatea fast-trek, să se poată trece mai repede prin formalitățile de sosire".

Construcția Terminalului 2 ar urma să înceapă anul viitor, după ce proiectul va fi reactualizat. Pentru moment sunt gata exproprierile. Și lucrările de modernizare la aeroportul din Băneasa au termen de finalizare - luna mai. Dar redeschiderea ar putea fi amânată, din cauza traficului scăzut de pasageri.

Cosmin Peșteșan, director general, Compania Națională Aeroporturi București: “S-a decis să venim cu un plan și cu o strategie de operaționalizare, să vedem dacă actualul buget de anul acesta ne permite, să mutăm ceva din traficul de aici. Operațional deocamdată nu avem presiune aici. Acel aeroport a fost gândit din 2014 să-l refuncționalizăm, pentru că aveam o presiune mare pe acest terminal.

Acum aproximativ 5.000 de pasageri tranzitează zilnic Aeroportul Henri Coandă, de cinci ori mai puțini decât înainte de pandemie.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 11°C
IASI 5°C 12°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 5°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI