Aeronavele SMURD vor putea efectua intervenții atât ziua, cât și noaptea

6 ianuarie 2020, 10:28

„Am luat legătura cu piloți rezerviști care au ieșit la pensie odată cu legea care a deschis ușa foarte larg pentru angajații Ministerului și au accepat să revină în sistem”, a anunțat ministrul de Interne.

Potrivit lui Marcel Vela, este vorba despre 4 piloți care vor prelua posturile de comandant pe aeronavă SMURD.

„Elicopterele SMURD din Iași, Arad, Craiova și Constanța să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienților sau a celor accidentați. În acest moment, putem anunța cetățeni că în acest semestru vor opera și cele 4 elicoptere de pe aeroport către aeroport. Pe lângă cele din Târgu Mureș și București, iată că vom avea 6 aeronave disponibile pentru a acoperi teritoriul României”, mai explică Marcel Vela.

Ministrul anunță că va propune o inițiativă legislativă astfel încât toate orașele si municipiile din România să-și poată amenaja locuri de aterizare și decolare autorizate: „Să corespundă tehnic inclusiv pentru decolări și aterizări de noapte, astfel încât tot ce ține de sistemul de urgență să fie aproape de cetățean”, mai punctează ministrul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite