Declarații contradictorii la Ministerul Sănătății, privind construirea a 25 de spitale din PNRR. Adriana Pistol, secretar de stat, a spus că nu se vor construi. MS a revenit cu un comunicat în care susține opusul

18 iulie 2022, 16:24

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății (MS), a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu se vor construi 25 de spitale cu fonduri din PNRR, ci banii vor fi pentru îmbunătățiri și consolidări. Declarația Adrianei Pistol contrazice comunicatul Ministerului Sănătății, care a anunțat vinerea trecută, că „până în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente”.

UPDATE:  Ministerul Sănătății revine cu un nou comunicat de presă, în care se arată că Adriana Pistol s-a consultat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și că vor fi construite spitale noi cu bani din PNRR. Ar urma să fie construite 17 spitale, susține MS, în acest comunicat.

Totuși, nu este clar câte spitale noi vor fi construite, având în vedere că, din cele 49 de obiective de investiții, doar 25 vor fi selectate, iar între ele sunt trecute atât reabilitări, extinderi, dar și clădiri noi.

 

Redăm mai jos comunicatul Ministerului Sănătății:

„Pentru corecta informare a opiniei publice, în urma consultării cu Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Secretarul de Stat, doamna Adriana Pistol face următoarele precizări:

Lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul precedentului Guvern și aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii:

1.Spitale nou înființate (construcții noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Regional de Urgență Brașov;

2.Spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu;

3.Reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Exemple: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică.

Din această listă de 49 de obiective de investiții, în urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții. Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.

Conform Componentei C12 – Sănătate, Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Ținta 377 (Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice), lista de 49 de obiective de investiții (https://mfe.gov.ro/pnrr/ Componenta 12-Sănătate) este compusă din:

1.Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională

2.Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de boli infecțioase

3.Spitalul Județean de Urgență Pitești – Laboratorul de radioterapie

4.Spitalul Clinic Municipal „Dr. G. Curteanu” Oradea – construcția și dotarea secțiilor de boli infecțioase și pneumologie

5.Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei noi clădiri

6.Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București – construirea de noi clădiri

7.Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului

8.Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică

9.Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București – construirea Centrului de transplant multi-organ

10.Spitalul Clinic de Pneumologie Constanța – construirea pavilionului clinic de pneumologie

11.Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou

12.Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – construirea și dotarea unei noi maternități

13.Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipamente medicale

14.Spitalul Județean de Urgență Vaslui – construirea de noi secții de boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice

15. Spitalul Județean de Urgență Focșani, Vrancea – spital nou

16.Centrul Regional de Boli Cerebrovasculare și Neurochirurgie, Cluj – spital nou

17.Spitalul de ObstetricăGinecologie Buftea – extindere și dotare; demolarea clădirilor existente

18.Pavilion politraumă nou, Brașov

19.Pavilion politraumă nou, Craiova

20.Pavilion nou de chirurgie posttraumatică, Pitești

21.Pavilion politraumă nou, Sibiu

22.Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de psihiatrie cronică

23.Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, Brașov – un nou corp de clădiri

24.Centrul de transplant multiorgan, Cluj – spital nou

25.Institutul Regional de Oncologie Timișoara – spital nou

26.Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou (Investiția este de tip Ambulator de specialitate și se încadrează la un alt capitol de investiții)

27.Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi

28.Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca – secție nouă

29.Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – construcția unei noi clădiri pentru secțiile de pneumologie și boli infecțioase

30.Spitalul Regional de Urgență Brașov – spital nou

31.Spitalul Universitar de Urgență București – modernizare, construcție, reabilitarea infrastructurii

32.Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – modernizarea infrastructurii

33.Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – spital nou

34.Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Lugoj – spital nou

35.Pavilion medical, Constanța – unitate nouă

36.Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Miroslava – spital nou

37.Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – spital nou

38.Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București – spital nou

39.Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, București – un nou centru de excelență în oncopediatrie

40.Spitalul Pediatric Monobloc, Cluj – spital nou

41.Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș – unitate spitalicească nouă

42.Spitalul Județean de Urgență Arad – reabilitarea serviciilor spitalicești de medicină cardiovasculară

43.Spitalul Județean de Urgență Arad – secție de radioterapie nouă

44.Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța – extinderea secției externe de pediatrie și neonatologie

45.Spitalul de Urgență Ilfov, Ilfov – bloc operator și saloane de neurochirurgie și bloc de chirurgie generală multifuncțional

46.Spitalul Județean de Urgență, Giurgiu – spital nou, prima etapă (secții de oncologie și cardiologie)

47.Centrul Medical de Urgență, Voluntari – unitate nouă (Investiția este de tip Centru de permanență și se încadrează la un alt capitol de investiții)

48.Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, Târgu Mureș – unitate nouă

49.Spitalul Municipal Bacău – înființarea și dotarea unei noi unități de arși (în momentul de față, spitalul este desființat)”.

 

–-

Adriana Pistol a fost întrebată, luni, de jurnaliști, despre faptul că MS a anunțat, vinerea trecută, că se vor construi 25 de spitale cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pistol a declarat că „nu vor construi 25 de spitale. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri, reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie în anumite secții.  Deci nu se vor construi 25 de spitale.”

Rugată să precizeze, totuși, dacă între cele 25 de spitale, vor fi și unități care vor fi construite de la zero, Pistol a declarat: „Niciunul. 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primi bani să-și îmbunătățească stadiul în care ei lucrează acum. Spitale noi nu sunt decât acele spitale regionale. Nu au legătură acelea cu cele 25”.

Jurnaliștii prezenți la conferință i-au atras atenția Adrianei Pistol că, în comunicatul MS de vineri, instituția a anunțat că „până în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”.

Secretarul de stat a replicat: „Eu vă spun care este realitatea. Dacă așa scrie, eu vă rog frumos, colegii de la presă, să verificați și să corectați.”

Comunicatul de presă de la MS, din 15 iulie:

(w620) Comunicat

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite