Adrian Chesnoiu rămâne fără imunitate. Dintre cei 278 de parlamentari prezenți, 251 au votat „pentru”, 25 „împotriva”, iar două voturi au fost nule

28 iunie 2022, 11:20

UPDATE 14.30 Plenul Camerei Deputaților a aprobat, marți, solicitarea DNA de ridicare a imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii. Dintre cei 278 de parlamentari prezenți, 251 au votat „pentru”, 25 „împotriva”, iar două voturi au fost nule.

Aflat în fața parlamentarilor, Adrian Chesnoiu a declarat: „După ce am aflat, din presă, că s-au ridicat la adresa mea anumite suspiciuni, am luat decizia de a mă suspenda din partid și am cerut să votați cererea. Am respectat legea de fiecare dată și am muncit enorm pentru a face bine oamenilor pentru care am jurat să fac bine. Am încercat să aplic principiile mele de viață, crezând că dacă ai empatie și bună credință poți să faci lucruri bune pentru oameni. Vă rog să votați cererea. Și eu voi vota la vedere pentru cererea DNA. Nu am comis nicio infracțiune de corupție. Sunt nevinovat și asta voi dovedi. Rămân același susținător al fermierilor români. Am fost întotdeauna sincer în fața voastră și a românilor. Așa rămân”.

Deputatul USR, Ionuț Moșteanu a considerat de la tribuna Parlamentului că „numai PSD-ul putea să aplaude un ministru care e cercetat de DNA, îl apludați pe Dragnea, USR va vota pentru – nimeni nu e mai presuus de lege”.

Deputatul PSD Alfred Simonis le-a transmis colegilor parlamentari deranjati de aplauzele din timpul discursului fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu „Aplauzele sunt pentru excelentul mandat de ministru de la Agricultură. Cei care vă bucurați de situația unui coleg să vă amintiți când vă vor ajunge din urmă nenorocirile guvernării dumneavostră”.

–––––––––––––––––––

Luni, 27 iunie, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis ca imunitatea lui Adrian Chesnoiu să fie ridicată. Acesta și-a dat demisia joi, 23 iunie, din funcția de ministru al Agriculturii. Deputații votează azi asupra cererii DNA de ridicare a imunității fostului ministru. PSD, PNL și USR votează la vedere.

Tot în aceeași zi, procurorul general a transmis referatul DNA cu privire la urmărirea penală a lui Adrian Chesnoiu la Camera Deputaților.

„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite şi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată în referatul DNA.

Mai mult decât atât, Chesnoiu le-a cerut deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare și, de asemenea, s-a și autosuspendat din PSD.

Adrian Chesnoiu susține că este nevinovat

NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru- nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a postat acesta pe contul său de Facebook, în urmă cu aproximativ o săptămână.

 

CITEȘTE ȘI

Cererea DNA privind ridicarea imunității fostului ministru Adrian Chesnoiu, aprobată în Comisia juridică a Camerei. Chesnoiu: Nu sunt adeptul unei justiții televizate

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite