Adina Vălean, comisarul desemnat de România, a fost avizată pozitiv de Comisia de transport şi turism a Parlamentului European

14 noiembrie 2019, 13:15

Audierea, care a durat trei ore, a fost una foarte tehnică, pe parcursul căreia Adina Vălean nu a avut probleme: experiența sa ca vicepreședinte al Parlamentului European și al comisiei de Mediu și-a spus cuvântul, întrucât multe dintre subiectele ridicate de eurodeputați în întrebările lor au avut legătură cu protecția mediului înconjurător.

Prioritățile viitorului comisar european sunt implementarea proiectului cerului unic european și întărirea siguranței rutiere.

Adina Vălean a declarat, joi, la audierile din Comisia pentru Transporturi din PE, că este inacceptabil ca în Europa să existe anual 25.000 de decese din cauza accidentelor rutiere. Comisarul desemnat dinpartea României își propune ca până în 2030 să fie redus numărul acestora la jumătate.

„În Europa avem mijloace de transporturi deosebit de sigure, dar trebuie să menținem eforturile, pentru că siguranșa este esențială pentru toate mijloacele de transport. La transportul rutier, deși Europa rămâne cea mai sigură zonă de pe glob, 25.000 de decese anual în urma accidentelor rutiere este, totuși, în continuare un număr inacceptabil. Trebuie să reducem numărul acestor decese la jumătate până în 2030, față de 2020. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a-i convinge pe miniștri, pe dezvoltatori și pe actorii prtivați pentru a pune siguranța înainte de toate”, a declarat Adina Vălean, la audierile din Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European.

Ea a subliniat că transportul este coloana vertebrală a pieței unice esențiale în UE.

„Sunt deosebit de onorată să fiu comisara desemnată pentru portofoliul Transporturilor. Avantajele pentru cetățenii europeni de a trăi, de a lucra sau studia oriunde în Europa este una din libertățile pe care cetățenii o apreciază cel mai mult. Transportul facilitează această mobilitate și transportul reprezintă coloana vertebrală a pieței unice esențiale pentru transportul de bunuri și persoane. Conectează oamenii și permite consolidarea coeziunii în UE, jucând un rol cheie în dezvoltarea acesteia. Intrăm într-o nouă eră, cu inovări și transformări accelerate care duc cu sine nenumărate noi provocări și oportunități. În calitate de comisar pentru transporturi voi lucra îndeaproape cu PE și Consiliul pentru ca toate aceste schimbări să fie în avantajul cetățenilor. Astăzi vă cer aprobarea și sprijinul, pentru ca transportul să fie unul adecvat pentru Europa, să fie unul sustenabil și transparent”, a conchis Vălean.

Comisia Europeană a început încă din această toamnă un program pilot prin care șase dintre cele mai sigure țări din punctul de vedere al infrastructurii de transport rutier vor oferi asistență altor șase, printre care și România, cu șoselele cele mai nesigure din UE.

ACTUALIZARE Europarlamentarul Adina Vălean, propusă pentru funcția de comisar european din partea României, este audiată la ora transmiterii acestei știri în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European. Audierea a început la ora 13:00 (ora 14:00 a României).

Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European (Comisia JURI) a dat aviz favorabil, în ședința de marți a forului legislativ, pentru Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, dar și pentru propunerile de comisari din partea Franței și Ungariei.

Adina Vălean a primit aviz pozitiv și din partea parlamentarilor români, după ce aceasta a fost audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului României.

Votul în PE pentru Executivul UE propus de președintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiune plenară programată pe 27 noiembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite